Absolvenţii promoţiei 2017 saltă uşor rata şomajului în Iaşi

Absolvenţii promoţiei 2017 saltă uşor rata şomajului în Iaşi

Written by  Aug 17, 2017

La sfârşitul lunii iulie 2017 rata şomajului în judeţul Iaşi a înregistrat o creştere cu 0,08 puncte procentuale faţă de luna precedentă, fiind de 4,39%. 

Numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Iaşi (AJOFM) a ajuns la 12.746 iar numărul beneficiarilor de indemnizaţie de şomaj a fost de 933 persoane. „Creşterea ratei şomajului se datorează faptului că în luna iulie 2017 s-au înregistrat în evidenţa AJOFM Iaşi un număr de 436 proaspăt absolvenţi, din care 388 cu nivel de instruire liceal şi postliceal. În ceea ce priveşte categoria de vârstă, cel mai mare număr de şomeri a continuat să fie înregistrat de grupa 40-49 ani, respectiv 3.881 persoane, urmată de grupa peste 55 de ani (2.691 persoane), cei mai puţini şomeri regăsindu-se în grupa de vârstă 25-29 de ani (439 de persoane)“, a transmis Adriana Sîrghie, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar, gimnazial şi profesional au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Iaşi (89,40%). Şomerii cu nivel de instruire liceal şi postliceal reprezintă 8,38% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 2%, a adăugat oficialul AJOFM. „În cursul lunii iulie 2017 s-au încheiat 1.025 contracte individuale de muncă ca urmare a acordării serviciilor de asistenţă personalizată de către funcţionarii AJOFM Iaşi“, a conchis Sîrghie. 

 

 

 

Sursa: ziaruldeiasi.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31