Un asteroid de dimensiunea unui autobuz va trece foarte aproape de Pământ vineri dimineaţa

 

Un asteroid de dimensiunea unui autobuz va trece foarte aproape de Pământ vineri dimineaţa

Written by  Mar 01, 2018

Un asteroid de dimensiuni mici va trece vineri, 2 martie, 7:30 a.m. ora României, pe lângă planeta noastră. A fost denumit 2018 DV1 şi va trece la 113.000 de kilometri de Terra. Mai mult, Virtual Telescope Project va organiza un webcast în care va transmite evenimentul.

Imaginile, care pot fi accesate aici la momentul trecerii asteroidului, vor fi luate cu ajutorul unui telescop robotic de doar 41 de centimetri de la Tenagra Observatories din Arizona, scrie Live Science.

Astronomii care au folosit un telescop de la Mount Lemmon Observatory din Arizona l-au văzut pentru prima dată pe 26 februarie (luni).

Virtual Telescope Project mai urmăreşte un asteroid denumit 2017 VR12, care se va apropia de Pământ pe 7 martie.

Totuşi, asteroidul din 2 martie, chiar dacă s-ar intersecta cu Pământul, nu ar reprezenta un pericol, întrucât diametrul său de doar şapte metri este prea mic, iar frecarea cu atmosfera Terrei l-ar dezintegra până să atingă suprafaţa.

Cu 2017 VR12, lucrurile stau puţin altfel. Are un diametru de 150-470 de metri, dar va trece pe lângă Terra la o distanţă de 1,4 milioane de kilometri, distanţa totuşi prea mare pentru a reprezenta vreun pericol, deşi NASA îl clasifică „asteroid cu potenţial de hazard”. În această categorie intră orice obiect egal sau mai mare de 150 de metri în diametru care se apropie la cel mult 7,5 milioane de kilometri.

 

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« April 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30