Sex când ești însărcinată? Dacă medicul e de acord, ai liber la distracție

Sex când ești însărcinată? Dacă medicul e de acord, ai liber la distracție

Written by  Mar 01, 2017

Sex când ești însărcinată? De ce nu? O vizită la medic îți poate spulbera toate dubiile. Cum luna Mărțișorului îmbie la momente pline de romantism, află ce ai de făcut ca să-ți fie bine.

Serile romatice alături de persoana iubită se petrec în mod diferit în cazul femeilor însărcinate. Teama de a nu afecta evoluţia sarcinii şi dezvoltarea copilului le fac pe acestea să evite orice activitate sexuală. Însă, adevărul este că cele mai multe temeri şi griji legate de sex când ești însărcinată sunt inutile. Multe cupluri pot continua să aibă o relaţie sexuală sigură şi plină de satisfacţii şi în timpul sarcinii. Cheia este o bună comunicare între parteneri şi medicul ginecolog pentru a evita orice complicaţie.

5 adevăruri despre sex când ești însărcinată

Cele mai greşite concepţii despre sex când ești însărcinată sunt că acesta nu este sigur şi că femeile îşi pierd dorinţa de a face sex în această perioadă. Situaţiile diferă în funcţie de tipul de naştere, de complicaţiile care apar, în urma cărora medicul ginecolog oferă sfaturi care trebuie respectate cu stricteţe.

Dr. Silviu Iștoc, medic primar obstetrică-ginecologie, ne spune care sunt cele mai importante aspecte pe care trebuie să le cunoască orice femeie însărcinată despreviața sexuală în această perioadă.

Cum influenţează viața sexuală sarcina

Sexul este, de obicei, o activitate sigură în timpul tuturor etapelor unei sarcini normale. Cu toate acestea dacă aveţi un istoric de avorturi spontane, medicul ginecolog vă poate recomanda să evitaţi relaţiile sexuale în timpul primelor trei luni de sarcină.

Multe femei însărcinate au teamă că relaţiile intime ar putea afecta evoluţia sarcinii şi dezvoltarea fătului. Copilul este bine protejat în interiorul uterului. Și nu este afectat de actul sexual. Însă sunt câteva aspecte de care trebuie să se ţină cont.

Cu toate că multe femei se pot simţi mai puţin interesate de sex în timpul sarcinii, libidoul poate creşte, de fapt, în al doilea trimestru de sarcină. Teama de complicaţii şi oboseala din timpul sarcinii provoacă de cele mai multe ori respingerea activităţilor sexuale. Sexul poate continua până târziu în timpul sarcinii, cu unele ajustări şi măsuri de precauţie.

Dacă prezentaţi oboseala precoce în timpul sarcinii, libidoul poate fi scăzut de multe ori doar temporar. Mai târziu, în timpul sarcinii, creşterea fluxului sangvin în zona pelviană, mărirea sânilor, precum şi relaxarea ar putea creşte, de fapt, dorinţa sexuală.

Desigur, ar trebui să urmaţi întotdeauna instrucţiunile medicului ginecolog în ceea ce priveşte sexul în sarcina, mai ales dacă aveţi o sarcină cu risc ridicat, iar specialistul vă sfătuieşte să limitaţi orice activitate sexuală.

Ţine cont de sfaturile specialistului

Vorbiţi sincer cu partenerul despre nevoile şi sentimentele celuilalt. Utilizaţi aceste linii directoare ca punct de plecare – atât pentru o conversaţie cu partenerul, cât şi cu medicul ginecolog, care, la rândul său, vă poate oferi sfaturi pentru a elimina orice motiv de stres.

Feriţi-vă de probleme. Bolile cu transmitere sexuală pot fi transferate copilului din pântece, astfel încât trebuie să vă luaţi măsuri de precauţie şi să vă protejaţi în timpul actului sexual.

Obişnuiţi-vă cu fluctuaţiile libidoului. Vor fi momente când vă veţi simţi prea obosită sau prea incomodă pentru activităţi sexuale. Modificările hormonilor vor afecta dorinţa sexuală în moduri diferite. Acest lucru este normal şi nu ar trebui să vainvinovatiti.

Luaţi în considerare confortul sexual. Sânii, în special mameloanele, pot deveni prea sensibile pentru a fi atinsemai târziu în timpul sarcinii. De asemenea, cu ajutorul unui lubrifiant solubil în apă sau un prezervativ lubrifiat puteţi relaxa ţesuturile vaginale care devin sensibile şi pot crea un disconfort.

Aveţi grijă la poziţia aleasă. Modificările anatomice pot face că anumite poziţii sexuale să fie inconfortabile. Cel mai important este ca partenerii să discute deschis, iar femeia însărcinată să-i comunice imediat acestuia când apar simptome diferite şi disconfort.

Discutaţi deschis cu medicul ginecolog. Specialistul va cunoaşte starea sarcinii, gradul de risc şi complicaţiile care pot apărea, de aceea este bine să discutaţi cu acesta despre orice modificare care apare în sarcina, dar şi despre posibilitatea de a avea relaţii intime cu partenerul în această perioadă.

 

 

Sursa: libertateapentrufemei.ro

Alex

 

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31