Augustin Zegrean, reclamat la CNCD pentru declaraţii privind fertilizarea in vitro

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 46

Augustin Zegrean, reclamat la CNCD pentru declaraţii privind fertilizarea in vitro

Written by  Jun 04, 2015

Preşedintele Curţii Constituţionale (CC) Augustin Zegrean a fost reclamat la CNCD, de senatorul PSD Marian Vasiliev, preşedintele Comisiei pentru egalitate de şanse, pentru că ar fi discriminat familiile care recurg la fertilizarea in vitro prin unele declaraţii.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a primit, miercuri, pe e-mail, sesizarea făcută de Marian Vasiliev, în calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitate de şanse, privind declaraţiile făcute de Augustin Zegrean, pe 22 mai, la Templul evreiesc Coral, din Bucureşti, cu ocazia sărbătorii Shavuot.

La evenimentul ce a avut drept temă "Decalogul - fundament al justiţiei", Zegrean a analizat cele 10 porunci şi cât de actuale mai sunt acestea.

"Cele 10 porunci, Decalogul, reprezintă prima mare încercare de legiferare a omenirii. În decursul vremii, sigur că ele nu au fost respectate, cum nu sunt respectate nici în ziua de astăzi. «Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca bine să-ţi fie şi mulţi ani să trăieşti pe pământ». Aici am să mă refer la vremurile noastre. Cine o fi tatăl tău, când fecundarea este făcută in vitro, cine o fi mama ta, când ai fost purtat în pântece de o mamă surogat? Dar dacă tatăl tău este un bărbat şi mama ta este tot un bărbat? Dar dacă mama ta este o femeie şi tatăl tău este tot o femeie? Greu de ales cinstirea, nu ştiu pe cine va trebui să cinstim", a spus, printre altele, Augustin Zegrean.

 Senatorul Marian Vasiliev s-a legat, în sesizarea sa către CNCD, de declaraţia "Cine o fi tatăl tău când fecundarea este făcută în vitro".

"În calitate de preşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse, consider că afirmaţiile domnului Zegrean discriminează familiile care apelează la fertilizarea in vitro, precum şi copiii născuţi prin acest procedeu medical", spune parlamentarul în sesizare.

Preşedintele CNCD Csaba Asztalos a precizat că va fi analizat, de către Colegiul Director, întregul discurs al preşedintelui Curţii Constituţionale, luându-se în considerare contextul în care a fost rostit şi intenţia, conform standardelor Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Colegiul Director al CNCD urmează să stabilească dacă Augustin Zegrean a comis o faptă de discriminare prin declaraţiile făcute.

Zegrean a declarat pentru Gândul că el a vorbit despre fiecare dintre cele 10 porunci, ridicând nişte întrebări.

"Eu am pus nişte întrebări. Vorbeam despre cele 10 porunci şi evoluţia lor în timp. Nu mi-am spus părerea despre gay sau căsătoriile între gay, nu am spus că sunt împotriva lor şi nici nu am făcut vreo legătură cu faptul că ei au avut defilarea aceea. Nu am nimic cu persoanele gay, să facă ce vor. (...) Am vorbit şi despre porunca «Să nu ucizi», am spus că începând de la Cain şi Abel, oamenii se omoară între ei. Asta nu s-a arătat. «Să nu fii desfrânat» - am spus cum mai respecţi porunca aceasta, când se dă o lege care legalizează prostituţia? Cinsteşte-ţi tatăl - care este tatăl când tatăl tău este un bărbat şi mama ta este tot un bărbat? Era o întrebare, pe cine trebuie să cinstesc?", a explicat Zegrean.

sursa: mediafax.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« June 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30