Dumitru Popescu, un reputat inginer român, șef al Arca Space Corporation, companie specializată în construcția de aparate de zbor electrice în spațiu a fost reținut în SUA, anunță posturile de televiziune afiliate CBS și ABC în El Paso.

Uraganul Harvey a atins uscatul vineri noaptea, intre Port Aransas and Port O'Connor, in Texas, actionand ca o furtuna de gradul 4, cu vant care atinge 209 km/ora, anunta Centrul National pentru Uragane.

Ambasada Statelor Unite în România, alături de Consiliile Americane pentru Educație Internațională (American Councils for International Education) și de Ministerul Educației Naționale, invită liceenii cu cetățenie română să participe la programul Future Leaders Exchange Program (FLEX) 2018-2019. Ministerul Educaţiei Naţionale va promova, prin intermediul inspectoratelor şcolare judeţene, Programul FLEX în liceele româneşti.

Aplauzele și strigătele au răsunat imediat după lăsarea întunericului: eclipsa totală de Soare este acum vizibilă pe coasta de vest a SUA, începând cu ora 17:16 GMT, relatează AFP.

Presedintele Klaus Iohannis va face o vizita in SUA in perioada 4 - 9 iunie, urmand sa aiba o intrevedere oficiala cu presedintele SUA Donald Trump.

Programul vizitei mai include intalniri cu reprezentanti ai comunitatii romanesti din SUA si participarea la Forumul Global al American Jewish Committee, unde va primi distinctia „Light Unto the Nations”, cea mai inalta distinctie a organizatiei.

"Presedintele Romaniei, domnul Klaus Iohannis, va efectua in perioada 4-9 iunie a.c. o vizita in Statele Unite ale Americii.. Elementul central al acestei vizite este constituit de intrevederea oficiala a Presedintelui Romaniei, domnul Klaus Iohannis, cu Presedintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump, in data de 9 iunie a.c", anunta un comunicat al Presedintiei, care precizeaza ca intrevederea "va fi un excelent prilej pentru a discuta perspectivele de aprofundare si extindere a Parteneriatului Strategic dintre Romania si Statele Unite, pe toate palierele relevante, inclusiv in contextul in care in acest an se implinesc 20 de ani de la lansarea acestuia".

Potrivit Administratiei Prezidentiale, presedintele Klaus Iohannis "va aborda prioritatile de actiune in cadrul relatiei bilaterale si va reconfirma angajamentul ferm al tarii noastre de a ramane un aliat predictibil, stabil si de incredere al Statelor Unite".

(Sursa: Mediafax)

O companie americană va efectua în următorii 5 ani explorări în Republica Moldova, pentru a găsi zăcăminte de petrol şi gaze naturale.

Guvernul de la Chişinău a semnat un acord cu această firmă. Dacă va reuşi să găsească petrol şi gaze naturale, investitorul va obţine dreptul să le exploateze timp de 45 de ani.

Premierul Pavel Filip susţine că astfel va fi asigurată independenţa energetică a ţării şi vor fi create noi locuri de muncă.

 

Sursa: Radio Iasi 

Şeful Statului Major General, Nicolae Ciucă, efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii în perioada 19-25 februarie, urmând a se întâlni cu generalul Joseph F.Dunford jr., preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor Statelor Majore, anunţă MApN.

"Generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major General, efectuează o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 19-25 februarie. Pe timpul vizitei, generalul Ciucă va avea o întrevedere cu generalul Joseph F. Dunford jr., preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor Statelor Majore, şi va participa la simpozionul forţelor pentru operaţii speciale organizat de Global Special Operations Forces Foundation", se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Apărării Naţionale (MApN), remis luni MEDIAFAX.

Pe agenda discuţiilor figurează importanţa Mării Negre pentru securitatea europeană şi internaţională, poziţia şi rolul de contributor de securitate al României, angajamentele americane în ceea ce priveşte securitatea flancului estic al Alianţei.

De asemenea, vor fi abordate subiecte referitoare la cooperarea SUA-România în teatrele de operaţii, programele româneşti de modernizare a forţelor armate şi la identificarea unor modalităţi de sprijin în acest sens.

"În cadrul simpozionului, şeful Statului Major General va participa la discuţiile cu privire la adaptarea forţelor speciale la noile provocări de securitate şi va susţine o prezentare intitulată «Transformarea forţelor pentru operaţii speciale – prioritate strategică a Armatei României»", potrivit sursei citate.

 

 

Sursa: mediafax.ro

Simona Halep, a patra jucătoare de tenis a lumii, a fost pusă într-o situaţie neplăcută din cauza lipsei de profesionalism a unor jurnalişti americani. Pe site-ul www.sportstalkflorida.com, care face parte dintr-un trust important din SUA, a apărut în mod inexplicabil fotografia Simonei într-un articol care aborda dopajul din Rusia.

Publicaţia americană a confundat-o pe Simona Halep cu Maria Şarapova, tenismenă suspendată în acest moment pentru dopaj! Titlul articolului scris în acest weekend este "Rusia, acuzată de dopaj la scară largă", iar imaginea materialului este cu Halep. Sub poză, americanii au descris-o însă pe Şarapova: "Maria a câştigat al dolea titlu la Roland Garros, într-o după-amiază însorită". Evident că aceştia au făcut o confuzie de neiertat, ataşând de fapt fotografia cu finalista Simona Halep, cea care a pierdut la Maria Şarapova în anul 2014, scor 4-6, 7-6, 4-6.

Greşeala ziariştilor de peste ocean o pune pe Simona, fără voia ei, într-o lumină proastă, mai ales că articolul este un complex! Se vorbeşte despre un sistem prin care sportivii ar fi beneficiat de dopaj, atrăgându-se atenţia asupra faptului că Rusia urmează să organizeze Campionatul Mondial de fotbaldin 2018. De asemena, americanii critică şi Comitetul International Olimpic (CIO), spunând despre forul respectiv că judecă sportivii după bunul plac, cu unităţi de măsură diferite. Deşi ştirea a fost publicată pe 9 decembrie pe www.sportstalkflorida.com, fotografia cu Halep nu a fost schimbată nici până astăzi, 12 decembrie.

 

Sursa: prosport.ro

Directoarea unităţii de învăţământ, inspirată de sistemul american de Educaţie, a montat sute de dulapuri pe holurile şcolii, unde elevii îşi lasă ghiozdanul, iar copiii învaţă doar dimineaţa, când sălile de clasă se transformă în cabinete şi laboratoare.

Aşezaţi doi câte doi, 26 de elevi, îmbrăcaţi în veste şcolare, aşteaptă cuminţi în faţa unei săli de clasă, pe hol. Au în mână doar un caiet şi penarul. Este cabinetul de limba română. După două minute de la clopoţelul de intrare, îşi face prezenţa şi profesoara, care le deschide uşa şcolarilor.

Înainte de a se aşeza în bancă, nu uită regula numărul 1: nimeni nu are voie cu telefonul mobil la ore, astfel că gadgetul este "abandonat" pentru 50 de minute într-o cutie.

Cabinetul este plin de culoare, pereţii fiind îmbrăcaţi cu diferite planşe realizate de elevi. În partea dreaptă a celor două table montate pe un perete se află un dulap pe rafturile căruia sunt aşezate zeci de manuale. Sunt pentru elevii de la toate clasele care ajung să facă ore în cabinetul de limba română.

"Elevii au două rânduri de manuale: pe unele le folosesc doar acasă, iar din altele învaţă la şcoală", explică Mihaela Şora, directoarea Şcolii Generale Nr. 30 din Timişoara. Astfel, conducerea unităţii de învăţământ a uşurat ghiozdanul şcolarilor, care nu mai trebuie să care zilnic decât caietele, pachetul cu mâncare şi penarul.

Şcoala din cartierul Soarelui este unică în judeţul Timiş. Pe holurile celor două etaje ale primului corp de clădire, în care învaţă aproximativ 700 de elevi de clasele V - VIII, au fost montate sute de dulapuri. Acestea arată ca o tablă de şah şi dau culoare holurilor zugrăvite în alb. Unele sunt de culoare roz, iar altele, gri.

Conducerea şcolii a luat decizia după ce, în urmă cu doi ani, elevii ajunseseră să facă ore de după-amiaza, din cauza lipsei de spaţiu. Asta pentru că unitatea de învăţământ a devenit din ce în ce mai solicitată, cartierul fiind amplasat într-o zonă în plină dezvoltare.

Sălile de clasă nu au mai rămas ale elevilor, ci au fost transformate în cabinete şi laboratoare pentru profesori. Astfel, în unitatea de învăţământ există cabinete pentru fiecare disciplină. După fiecare oră, elevii părăsesc clasa şi se mută, timp de zece minute, pe hol, unde se află şi dulapurile lor, pentru a schimba caietul, pentru cursul care urmează să înceapă.

"Cel mai mare minus al implementării acestui sistem după model american este gălăgia infernală de pe hol. Dar durează doar zece minute, ne-am obişnuit, apoi totul e liniştit", spune directorul adjunct al şcolii, Crina Rusu.

"Ne-am gândit să găsim o soluţie astfel încât să nu mai avem cursuri de după-amiază, în condiţiile în care sălile au fost tot aceleaşi. Colegei mele, Crina, i-a venit în minte să facem dulapuri individuale pe hol. Cred că a mai văzut şi în alte ţări, eu doar în filmele americane. Fiecare dulap are o poliţă în interior, o parte este pentru caiete şi penar, iar în cealaltă parte elevul pune ghiozdanul şi haina. Începutul a fost greu, cam o lună de zile, până elevii au învăţat unde sunt cabinetele. Se aşează în faţa cabinetului câte doi şi o aşteaptă pe doamna profesoară. Am rezolvat şi punctualitatea la oră, am rezolvat şi orarul elevilor să fie doar de dimineaţă, am rezolvat şi păstrarea sălii de clasă curate. Nu mai avem grija faptelor în săli, să se strice ceva. Elevii ies din sală după ce se termină ora, ies pe hol, în curte, în sala multifuncţională. De asemenea, fiecare profesor care e în sala respectivă a personalizat-o. Fiecare profesor o amenajează aşa cum doreşte, fiind transformate toate cele 21 de săli de clasă în cabinete şi laboratoare", a declarat Mihaela Şora.

Fiecare cabinet este dotat la nivel european, astfel că scaunele pentru elevi sunt tapiţate, au câte două table albe, au videoproiector şi calculator, pe care profesorii le pot folosi în timpul orelor.

"Este excelent să ai cabinetul tău, ai toate materialele didactice acolo, nu trebuie să le mai cari după tine la fiecare clasă. Este bine şi că elevii nu mai vin aşa de încărcaţi la şcoală, îşi lasă lucrurile în dulap. Totodată, nu mai stau în clasă în pauze şi nu mai pot să alearge în clasă, să distrugă bănci, acum stau pe hol", spune Daniela Andrica, profesor de limbă germană.

"În această lună, elevilor de clasa a VIII-a le-am predat despre Nichita Stănescu, care nu e chiar aşa accesibil. Elevii au şi o dilemă - e bărbat sau femeie. Dar mă folosesc de videoproiector ca să le arăt un interviu cu Nichita Stănescu, şi atunci altfel înţeleg. Economisesc şi timp, pentru că în pauză pregătesc ce e necesar pentru ora următoare, nu mai pierd timp din curs", este de părere Florina Ianculescu, profesor de limba română.

Aura Danielescu, inspectorul şcolar general al judeţului Timiş, apreciază sistemul implementat la Şcoala Generală Nr. 30, însă spune că nu poate fi implementat la toate unităţile de învăţământ.

"Orice idee care e inovativă, care duce la o funcţionare bună şi este un model, o agreăm. Nu suntem împotriva a nimic ce merge bine, tot ce merge bine este în regulă. La început a fost puţin mai greu, dar acum lucrurile s-au aşezat şi merg foarte bine. Şi noi l-am apreciat, pentru că nu am mai văzut acest sistem în judeţul nostru. Directorii sunt managerii instituţiilor de învăţământ şi ei trebuie să vină cu astfel de propuneri", a declarat Aura Danielescu.

1.680 de copii, de la clasa 0 şi până la clasa a VIII-a, învaţă la Şcoala Generală Nr. 30 din Timişoara.

Sursa: mediafax.ro

Autorităţile americane au publicat primul ghid din lume pentru circulaţia maşinilor autonome pe drumuri publice. Cele mai avansate dintre acestea vor putea fi conduse fără permis de conducere.

Constructorii auto au intrat într-o competiţie acerbă pentru dezvoltarea maşinilor autonome, iar mulţi dintre ei au început deja să efectuezediverse teste în SUA pe baza unor acorduri semnate cu statele americane în care acestea se desfăşoară.

Primele maşini autonome de serie sunt aşteptate să fie disponibile pe piaţă în perioada 2021-2025, iar autorităţile americane au decis că este momentul potrivit să se pregătească în mod corespunzător pentru ceea ce acestea numesc "cea mai mare revoluţie în transportul personal de la popularizarea automobilului în urmă cu un secol".

În acest sens, Departamentul Transporturilor din SUA (DOT) a lansat un ghid de peste 100 de pagini intitulat "Politica Federală a Vehiculelor Autonome", care abordează cele mai importante aspecte care vizează dezvoltarea şi conducerea maşinilor autonome. Într-un fel, documentul poate fi comparat cu o constituţie a maşinilor autonome, cu atât mai mult cu cât este prima de acest fel din lume.

Tipuri de maşini autonome

Unul dintre cele mai importante aspecte este legat de diferenţierea gradului de autonomie al fiecărui autovehicul, iar acestea au fost împărţite în 6 categorii distincte:

▶ nivelul 0 - şoferul uman face totul;
▶ nivelul 1 - un sistem automat poate ajuta uneori şoferul la unele funcţii;
▶ nivelul 2 - un sistem automat este capabil să îndeplinească anumite sarcini, în timp ce şoferul monitorizează mediul înconjurător şi realizează celelalte sarcini;
▶ nivelul 3 - un sistem automat este capabil să îndeplinească anumite sarcini şi să monotorizeze mediul înconjurător, dar şoferul trebuie să fie pregătit să preia controlul în orice moment;
▶ nivelul 4 - un sistem automat este capabil să îndeplinească toate sarcinile şi să monotorizeze mediul înconjurător, dar numai în anumite condiţii;
▶ nivelul 5 - sistemul automat poate efectua toate sarcinile legate de condus în orice condiţii, la fel ca un şofer.

Maşinile autonome de nivel 4 şi 5 pot fi conduse fără să ai permis

Una dintre cele mai sensibile părţi ale documentului se referă la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un şofer pentru a putea conduce maşini autonome.Astfel, documentul arată că maşinile autonome de nivel 4 şi 5 pot fi conduse şi de persoane care nu deţin permis de conducere, ca urmare a faptului că acestea sunt capabile să îndeplinească toate operaţiunile obişnuite ale unui şofer, cel puţin în anumite condiţii.

În schimb, maşinile autonome de nivel maxim 3 au nevoie de un şofer cu permis. Toate maşinile autonome care au cel puţin nivelul 3 sunt considerate Vehicule Puternic Autonome şi sunt înregistrate în documentele oficiale drept HAV (Highly Automated Vehicles).

Condiţii de siguranţă pentru certificare

Pentru ca o maşină autonomă să primească certificarea autorităţii Naţional Highway Traffic Safety Administration (NHTSA), aceasta trebuie să respecte un set de 15 reguli de siguranţă.

Una dintre cele mai controversate reguli este cea legată de etică. Constructorii trebuie să se asigure că maşinile autonome iau decizii în mod conştient şi intenţionat, indiferent de implicaţiile etice ale unui posibil accident. Această regulă va fi probabil cel mai dificil de implementat de către constructori, întrucât nu este încă clar modul în care va reacţiona o maşină autonomă care, de exemplu, are ca opţiuni să salveze viaţa unui pieton care traversează strada neregulamentar sau viaţa şoferului care ar putea fi pusă în pericol în urma unei eventuale manevre de evitare a pietonului. 

O regulă aparte este cea care se referă la detecţia de obiecte şi evenimente.Astfel, autorităţile propun o lungă listă de obiecte şi evenimente pe care o maşină autonomă le poate detecta singură, cum ar fi adaptarea la schimbarea vitezelor maxime legale în funcţie de tipul de drum, detectarea zonelor în care depăşirile sunt interzise, abilitatea de a opri şi reporni în spatele unei maşini care realizează aceleaşi operaţiuni, detectarea semnalelor semafoarelor, să navigheze prin sensuri giratorii, să poată identifica locuri de parcare şi să parcheze regulamentar, să reacţioneze regulamentar în prezenţa maşinilor de urgenţă, să respecte indicaţiile poliţiştilor din trafic sau să detecteze pietonii care traversează strada.

Celelalte 13 reguli sunt:

▶ înregistrarea şi transmiterea datelor - sistemul autonom trebuie să înregistreze dacă şoferul controlează volanul într-un anumit moment;
▶ siguranţa datelor personale - constructorii trebuie să se asigure că respectă intimitatea şoferilor în privinţa prelucrării datelor personale;
▶ sistem de siguranţă - sistemele autonome trebuie dezvoltate fără să prezinte riscuri de siguranţă;
▶ securitate informatică - maşinile autonome trebuie să fie sigure împotriva unor atacuri informatice;
▶ Human Machine Interface (HMI) - interacţiunea dintre autovehicul şi şofer trebuie să fie cât mai clară pentru ca şoferul să poată prelua controlul volanului, în special în cazul maşinilor autonome cu nivelul 3 de automatizare;
▶ test de siguranţă - o maşină autonomă trebuie să respecte aceleaşi reguli pentru testele oficiale de siguranţă că şi una obişnuită;
▶ training pentru şofer - producătorul trebuie să ofere şoferului un ghid complet pentru utilizarea funcţiilor autonome;
▶ înregistrare şi certificare - constructorii trebuie să ofere un ghid complet al capabilităţilor maşinilor autonome, inclusiv după update-urile software;
▶ comportamentul post-accident - constructorii trebuie să stabilească cum este trimisă maşina în service după un accident şi să poată dezactiva anumite funcţii autonome în cazul deteriorării unor senzori;
▶ legi locale şi federale - maşinile autonome trebuie să respecte regulile din toate statele americane, chiar dacă acestea diferă de la stat la stat;
▶ minimizarea riscului de accident - maşina autonomă trebuie să fie capabilă să identifice orice defecţiune la unul dintre sistemele salesi să anunţe şoferul să preia comanda; 
▶ metode de validare - constructorii trebuie să adopte noi măsuri de validare pentru ca sistemele autonome să funcţioneze în mod corespunzător.
▶ design operaţional - producătorul trebuie să menţioneze zona geografică în care poate opera maşina autonomă, limitele de viteză sau condiţiile de mediu în care poate opera (vreme, zi sau noapte).

Alte prevederi ale documentului

Documentul arată că producătorii au posibilitatea de a efectua update-uri software over-the-air pe baza unei conexiuni la internet, aşa cum procedează în prezent şi Tesla Motors, după un sistem foarte asemănător cu cel al actualizării de software pentru smartphone-uri.

 

De asemenea, NHTSA îşi rezervă dreptul de a solicita recall-uri pentru maşinile autonome în care şoferii trebuie să intervină în anumită situaţii, în cazul în care există anumite deficienţe ale sistemelor autonome. Nu în ultimul rând, documentul prevede că în viitorul apropiat va începe elaborarea unui plan prin care fiecare maşină nouă comercializată în SUA să aibă posibilitatea de a transmite informaţii altor maşini prezente în trafic.

Documentul a fost lansat în dezbatere publică, iar publicul poate face comentarii pe marginea acestuia în următoarele 60 de zile. În plus, autorităţile intenţionează să actualizeze Politica Federală a Vehiculelor Autonome cel puţin o dată pe an.

Nicio menţiune despre maşinile fără volan şi pedale

Documentul publicat de DOT nu include însă nicio menţiune cu privire la maşinile autonome fără volan şi pedale, în ciuda faptului că Ford a anunţat că va lansa un astfel de autovehicul în 2021, în timp ce Google lucrează de asemenea la un proiect similar.

Cu toate acestea, Anthony Foxx, secretar de stat în DOT, a anunţat că agenţia va evalua propunerile de design venite din partea constructorilor pentru a putea crea ulterior un set de reguli cu privire la dezvoltarea unor astfel de autovehicule.

Sursa: automarket.ro

Page 1 of 4

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30