Displaying items by tag: DIRECTIA DE ASISTENTA COMUNITARA

Miercuri, 10 octombrie, Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, și Asociaţia „Art Civica” vor organiza un eveniment cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor fără Adăpost.

Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară, va acorda pentru al treisprezecelea an consecutiv ajutoare sub formă de tichete sociale valorice, cu ocazia Sărbătorilor de Paşte, pensionarilor cu pensia până la 700 de lei, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 294/2012. Carnetul cu tichete sociale valorice va fi de 70 de lei (șapte tichete a 10 lei fiecare). Numărul beneficiarilor, anume pensionari de drept şi pensionari pe caz de boală, este de 9.803 persoane.

Marți, 28 noiembrie, începând cu ora 18.00, Direcția de Asistență Comunitară (DAC) Iași va organiza evenimentul „Seniorii anului 2017” – un concurs de tradiții, abilitate și maturitate.

Luminița MUNTEANU - director executiv Direcția de Asistență Comunitară

 

Autoritatile locale au declarat alerta generala pentru identificarea tuturor persoanelor fara adapost. In doar cateva ore 54 de persoane au fost conduse la centrul de tranzit de pe C.A. Rosetti, unde au primit hrana calda si haine uscate. Politistii locali au sarcina ca pe timpul patrulelor pe care le fac in cartiere sa identifice persoanele fara ajutor. Si cei de la Directia de Asistenta Comunitara sunt in alerta. Asistentii sociali monitorizeaza periodic persoanele singure pentru a le acorda primul ajutor in cazul in care situatia o impune. Iesenii sunt si ei rugati sa semnalezeorice caz de persoana singura sau fara adapost apeland numarul unic de urgenta 112 sau la centrele de cartier orice caz de persoana singura sau fara adapost.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31