UAIC organizează o gală pentru recunoașterea performanțelor studenților

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 75

UAIC organizează o gală pentru recunoașterea performanțelor studenților

Written by  May 21, 2019

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași organizează joi, 23 mai, Gala Studentului UAIC 2019.

Evenimentul va avea loc în Sala Senatului, începând cu ora 16.30 și își propune să recunoască rezultatele remarcabile obținute de studenții universității pe parcursul anului universitar 2017-2018. La gală vor participa studenții care vor fi premiați, reprezentanți ai conducerii UAIC, decanii celor 15 facultăți dar și studenții reprezentanți în Senatul universității.

Pe lângă premierea rezultatelor obținute de studenți, acest demers vizează și prevenirea abandonului universitar, care înregistrează o creștere în rândul universităților din România. Astfel, studenții senatori au propus organizarea acestui eveniment și ca o motivație pentru studenți de a se implica și a se dedica activităților didactice și de cercetare.

Scopul evenimentului îl constituie recunoașterea și promovarea, atât în interiorul cât și în exteriorul comunității academice, a meritelor deosebite ale studenților Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași obținute pe parcursul unui an universitar, precum și propunerea unei noi viziuni asupra tipurilor de activități defășurate de studenți, o măsură distinctă prin care reprezentanții studenților în Senatul UAIC încearcă să contribuie la prevenirea abandonului universitar.

Grigore Cobălcescu, Petru Poni, Alexandru Philippide, Alexandru D. Xenopol, Dragomir Hurmuzescu, Alexandru Myller, Octav Mayer, Gheorghe Brătianu, Grigore T. Popa, Marin Sorescu, Gheorghe Platon, Alexandru Zub sunt doar câteva exemple de studenți din trecut ai Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași care au realizat performanțe remarcabile și au merite incontestabile. Prin organizarea Galei Studentului, UAIC își propune să recunoască meritele și performanțele studenților săi din prezent.

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« August 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31