Au curs amenzile în vacanța de Paște. Peste 1.300 de permise au fost reținute

Au curs amenzile în vacanța de Paște. Peste 1.300 de permise au fost reținute

Written by  Apr 10, 2018

Grăbiţi, şi poate chiar băuţi, mulţi alţi şoferi au evitat la limita un accident, însă s-au trezit pietoni, pentru cel puţin o lună. Poliţiştii de la rutieră au reţinut deja 1300 de permise.

În cele 4 zile de vacanţă a curs cu amenzi. Peste 15.000 de romani au încălcat regulile de circulaţie.

Poliţiştii rutieri au reţinut peste 1300 de permise de conducere. 140 de persoane au rămas fără permis pentru că au consumat alcool la volan, peste 400 de persoane pentru că au condus cu viteză şi alte 750 de şoferi au rămas fără permis pentru alte abateri la regimul circulaţiei.

Lucrurile nu sunt însă bătute în cuie. Agenţii ştiu că la intoarcearea acasă, pe porţiunile libere mulţi nu se sfiesc să calce acceleraţia. Ca să îi domolească pe vitezomani au instalat peste 300 de radare.

Florentin Brăcea, directorul Direcției Rutiere: “Avem peste 1.400 de poliţişti prezenţi în trafic şi le recomandăm conducătorilor auto să manifeste răbdare în primul rând şi să adapteze viteza la condiţiile de trafic”.

Pe lângă permisele supendate, sute de şoferi au rămas şi fără certificatele de înmatriculare. Au fost prinşi fie fără ITP fie aveau maşini cu defecţiuni, scrie Stirileprotv.ro.

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30