Se închide una din cele mai mari fabrici de zahăr din România

Se închide una din cele mai mari fabrici de zahăr din România

Written by  Jan 14, 2018

Una dintre cele mai cunoscute fabrici de zahăr din ţară, de la Oradea, se închide. Compania germană care o deţine nu a reuşit să o facă profitabilă. Investitorii pleacă însă şi cu numele, vor produce zahăr „Diamant” în Polonia si Ucraina.

Închiderea fabricii de zahăr de la Oradea aduce probleme nu doar pentru cei peste 200 de angajaţi ci şi pentru familiile a 93 de fermieri din Bihor, Arad, Satu Mare şi Timiş care aveau contract cu firma. Cultivatorii de sfeclă au vrut să se asocieze şi să cumpere ei fabrica, dar negocierile au eşuat.

Până în 2020, cultura sfeclei de zahăr poartă după ea o subvenţie de peste o mie de euro la hectar şi era bine să ne folosim de această perioadă, dar dacă proprietarii aşa s-au gândit atunci nu avem ce face”, spune Alexandru Lucaks, preşedintele Asociaţiei de Cultivatori din Nord-Vest.

Grupul din Germania a hotărât să renunţe la fabrica de zahăr pentru că sfecla este mai scumpă la noi decât în Polonia, de exemplu.

În ciuda eforturilor pe care le-am făcut, managementul local împreună cu managementul din Germania, nu am reuşit să demonstrăm că putem fi competitivi şi profitabili”, afirmă Janos Takacs, manager general Zahărul.

Fermierii care aveau contracte cu fabrica de la Oradea au probleme serioase acum. Trebuie să se reorienteze după ce au cheltuit zeci de mii de euro pentru cultura de sfeclă.

Suntem unele unităţi care am cumpărat utilaje proprii necesare pentru cultura sfeclei de zahăr și care nu se mai pot folosi la altă cultură”, mai spune preşedintele Asociaţiei de Cultivatori din Nord-Vest.

Investitorii care pleacă de la Oradea ar mai fi închis patru dintre cele şase fabrici de zahăr şi în Ucraina. La fel au făcut şi cu una dintre cele patru pe care le au în Germania.

Fabrica Zahărul

Capacitate: 400.000 tone zahăr/an

Angajaţi concediaţi: 200

 

 
 
 
 
(Sursa: digi24.ro)
 
 

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« January 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31