Proiectul "Procesul Comuniștilor din România", lansat în premieră națională

Written by  Nov 08, 2017

Proiectul "Procesul Comuniștilor din România" a fost lansat, marți, în premieră națională, la Iași, acesta constând în realizarea unor studii care vor sta la baza unui rechizitoriu ce-i va trimite în fața instanței de judecată pe liderii comuniști ce au săvârșit crime împotriva propriilor cetățeni, potrivit inițiatorului proiectului, rectorul universității ieșene ''Petre Andrei'', Sorin Bocancea.

"În tot blocul comunist nu a existat un proces așa cum a fost după căderea fascismului la Nuremberg. Acest proiect este un Nuremberg al blocului comunist, pentru că aduce în fața instanței lideri care nu au fost judecați sau au fost judecați dar cu procese incorecte, așa cum a fost cazul lui Nicolae Ceaușescu, caz în care avocatul era un fel de acuzator. Începem cu cei doi mari lideri comuniști, Nicolae Ceaușescu și Gheorghe Gheorghiu Dej", a declarat Bocancea, în cadrul evenimentului desfășurat la Primăria Iași.

Potrivit acestuia, o echipă formată din patru istorici va aduna dovezi pentru a le trimite apoi spre ''acuzatorii publici''. Aceștia vor redacta un rechizitoriu, pe care îl vor prezenta în fața unui complet de trei judecători, care vor demara procesul.

"Există doi avocați ai apărării, astfel încât timp de doi ani să avem deja sentințe cu privire la faptele săvârșite de lideri și cei care au fost alături de ei în acțiunile criminale. Avem crimele dar, deocamdată, nu am avut urmele făptuitorului. Fiecare ședință de judecată se va desfășura la o dată cu putere simbolică pentru comunismul din România", a afirmat rectorul Universității ''Petre Andrei''.

La rândul său, politologul Daniel Florin Șandru a menționat că proiectul a fost lansat când se împlinesc o sută de ani de la Revoluția Bolșevică din 1917.

"Lansăm acest proiect astăzi pentru că este 7 noiembrie, ziua Revoluției Bolșevice. Statul român nu a reușit să condamne decât comunismul ca regim ilegitim și criminal, și e foarte bine că a făcut acest lucru, însă nu a existat un proces, fie el și simbolic, care să investigheze oamenii care au stat în spatele acestui sistem care l-au coordonat și care au permis ca în România dintre 1947 și 1989 să existe multiple crime, încălcări ale drepturilor omului și tot ceea ce a însemnat această dictatură care a mers de la comunism internaționalist spre un internațional comunism, mai ales după perioada 1968", a declarat Daniela Șandru.

Istoricul Marius Oprea, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a spus că nu este niciodată prea târziu pentru adevăr.

"De când am înființat IICCMER, din 2005, m-am ocupat de adunarea unor dovezi care să ducă la condamnarea unora dintre vinovați. Am pornit de la identificarea victimelor, chiar de la identificarea lor fizică, pentru că juridic vorbind, nu există crimă fără să ai un cadavru. Tocmai în acest sens am început investigații arheologice pe tot cuprinsul țării, din 2006 și până în prezent, care au dus la identificarea a numeroase persoane fie executate sumar de Securitate, fie morți în lagăre și închisori. Parte dintre acestea au dus la condamnarea lui Ion Ficior, fostul comandant de la Periprava. Cred că crima trebuie individualizată. Nu putem vorbi de un proces al comunismului. Nu poți aduce în fața instanței o ideologie, dar poți aduce persoane care în numele luptei de clasă au ucis chiar în afara legii de atunci nenumărate persoane, multe din ele fără să aibă vreo vină reală. Proiectul este o premieră în România, și nu doar", a declarat istoricul Marius Oprea.

Proiectul "Procesul Comuniștilor din România" este realizat de Universitatea ''Petre Andrei'', Institutul de Studiere a Ideologiilor și de Primăria Iași, în cadrul proiectului Centenar.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30