Klaus Iohannis: „Propunerile ministrului Justiției – un atac asupra statului de drept”

Written by  Aug 23, 2017

Președintele Klaus Iohannis consideră că propunerile de modificare a legilor Justiției prezentate de ministrul Tudorel Toader reprezintă un atac asupra statului de drept, independenței Justiției și împotriva luptei anticorupție.

„Propunerile prezentate astăzi de ministrul Justiției se constituie într-un atac asupra statului de drept, independenței și bunei funcționari a Justiției, precum și împotriva luptei anticorupție”, afirmă Iohannis, referitor la propunerile de modificare a legilor 303/2004, 304/2004 și 317/2004, anunțate miercuri de ministrul Justiției.

Șeful statului arată că România se află într-un moment care îi este favorabil în planul relațiilor internaționale, cu precădere în comunitatea europeană, context în care ar fi în defavoarea țării noastre să „ne întoarcem la vechile practici de a pune presiune asupra Justiției”.

„Acest lucru ar fi în totală contradicție cu angajamentele pe care și le-a luat România prin aderarea la Uniunea Europeană și nu ar face decât să mențină pe termen nelimitat Mecanismul de Cooperare și Verificare”, spune șeful statului, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

În opinia sa, o parte dintre măsurile anunțate încearcă inducerea unei false probleme și acreditarea ideii că președintele României ar fi factorul politic care trebuie eliminat din procedura de numire în funcții de conducere din cadrul sistemului judiciar.

„În realitate, rapoartele MCV, recomandările atât ale Comisiei de la Veneția, cât și ale Consiliului consultativ al judecătorilor europeni îl indică pe ministrul Justiției drept elementul prin care se realizează influența politicului în aceste proceduri”, susține președintele.

Klaus Iohannis menționează că, în ultimul deceniu, preocuparea decidenților politici a fost de a asigura independența Justiției prin reducerea până la eliminare a rolului ministrului Justiției în cadrul procedurilor de numire în funcții de conducere din cadrul sistemului judiciar, în paralel cu sporirea treptată a rolului CSM, și spune că propunerile avansate miercuri urmăresc întărirea rolului ministrului Justiției și diminuarea rolului CSM în privința gestionării carierei magistraților, de fapt slăbirea Justiției.

„Președintele României este implicat și în desemnarea procurorilor șefi în virtutea faptului că veghează la respectarea Constituției și exercită funcția de mediere, având rolul unui arbitru între puterile statului. În schimb, ministrul Justiției este numit politic, prin votul unei majorități parlamentare, cu scopul punerii în aplicare a unui program de guvernare asumat politic”, spune șeful statului.

El subliniază că articolul 132 din Constituție prevede că procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea și nu în subordinea ministrului Justiției.

„Autoritatea însă nu se confundă cu subordonarea, iar un jurist onest, indiferent de interesele unor oameni politici vremelnici, nu ar trebui să inducă diferențe artificiale între statutul judecătorilor și cel al procurorilor”, precizează Iohannis.

Șeful statului arată și că „preluarea instrumentelor de control asupra activității magistraților de către factorul politic, amenințarea judecătorilor cu răspunderea patrimonială în caz de erori judiciare și subordonarea procurorilor față de ministrul Justiției, precum și ingerința procurorilor ierarhic superiori în dosarele procurorilor de caz, inclusiv prin invocarea netemeiniciei, vor avea ca rezultat timorarea magistraților și reducerea independenței lor”.

El critică și propunerea de înființare a unei structuri specializate exclusiv pentru urmărirea penală a magistraților cu consecințe asupra competențelor celorlalte parchete specializate, în particular a DNA.

„În absența unor garanții legislative și instituționale cu privire la independența acestei noi structuri, riscul afectării luptei împotriva corupției este evident”, afirmă Iohannis.

El precizează că propunerile ministrului Justiției necesită respectarea exigențelor transparenței decizionale și supunerea acestora unor autentice dezbateri publice.

„Având în vedere că aceste modificări afectează organizarea judiciară și cariera magistraților, punctul de vedere al magistraților este obligatoriu”, susține președintele Iohannis.

Potrivit șefului statului, „dacă acest amalgam de măsuri va fi asumat de Guvern și aprobat de Parlament, eforturile României de mai bine de 10 ani vor fi anulate și Justiția se va întoarce în timp, într-o epocă în care era subordonată politicului”.

Ministrul Tudorel Toader a declarat miercuri că una dintre modificările propuse la pachetul de legi ale Justiției prevede ca numirile în funcțiile de conducere la Ministerul Public să fie făcute de Secția de procurori a CSM, la propunerea ministrului Justiției, în baza unei proceduri transparente, din care este eliminat președintele României. O altă modificare propusă la pachetul de legi ale Justiției prevede ca Inspecția Judiciară să treacă la Ministerul Justiției.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30