Iașul, sprijinit de Comisia Europeană pentru a deveni „Smart City”

 

Iașul, sprijinit de Comisia Europeană pentru a deveni „Smart City”

Written by  Jan 11, 2018

Comisia Europeană a selectat 15 orașe, printre care și Municipiul Iași, pentru a le acorda consultanță și coaching la un nivel înalt cu experți locali și internaționali pentru a le ajuta să dezvolte și să pună în aplicare planuri strategice care vizează creșterea economică și bunăstarea socială.

Este vorba despre programul The Digital Cities Challenge.

Alături de Iași, în acest program au mai fost selectate până acum orașe ca Granada (Spania), L’Aquila (Italia), Patras și Thessaloniki (Grecia), Ventspils (Letonia) etc.

Astfel, Municipiul Iași va primi un set de servicii de consultanță personalizat, pe toată durata programului, de 14 – 18 luni.

La finalul programului, Municipiul Iași va avea:

  • strategie și un plan de acțiune pentru trecerea la transformarea digitală, care vor
    include măsuri concrete, realizabile și măsurabile care vor fi întreprinse pe termen
    scurt, mediu și lung;
  • o comunitate de actori locali care doresc să se implice în procesul de transformare
    digitală;
  • expunerea la nivel european și un angajament ferm față de puterea transformatoare
    a digitalizării;
  • o rețea de parteneri europeni care să poată oferi asistență reciprocă și consultanță
    în viitor.

În context, în data de 22 martie 2018, Municipiul Iași va fi gazda primei Conferințe Naționale „Smart City”, coordonate de Marius Bostan, fostul Ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională și inițiator al proiectului de la Alba Iulia.

Conferința se va axa pe dialogul dintre administrațiile locale din Regiunea de Nord-Est, dar vor avea ca invitați toate primăriile din România, dezvoltatorii de soluții SMART, finanțatori pentru
proiecte SMART, instituții de interes public etc.

Subiectele dezbătute vor fi din domeniile:

  • infrastructură energetică: utilizare eficientă a energiei, soluții verzi pentru
    producerea energiei, soluții de stocare a excedentului, iluminat public inteligent;
  • managementul inteligent al apei: telecontorizare, eliminarea pierderilor, tarifarea
    secvențială, interconectarea rețelelor de distribuție a apei;
  • parcare inteligentă, monitorizarea și fluidizarea traficului, reducerea duratei de
    deplasare;
  • monitorizarea mediului: aer, apă, reziduuri, fonic-sonor, meteo;
  • managementul inteligent al deșeurilor;
  • sisteme de transport inteligente;
  • infrastructura de comunicații;
  • siguranța publică;
  • educație și turism inteligent, e-Sănătate, administrație publică inteligentă;
  • smart local business;
  • unificarea datelor;
  • Wi-Fi public, Wi-Fi în mijloace de transport, școli, spații publice;
  • crearea unui ecosistem antreprenorial;
  • securitate cibernetică.

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« April 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30