Stiri Eveniment Iasi TV Life

Isi bat joc de natura! Asta se poate spune despre cei care au transformat padurea Ciric in groapa de gunoi! Administratorii unei piscine din zona Ciric au descoperit in padure cantitati mari de deseuri. Acestia spun ca de foarte multe ori au fost nevoiti sa contacteze firmele de salubrizare pentru a veni sa igienizeze locul pentru ca oamenii rau voitori arunca gunoiul printre copaci. De aceasta data, insa, vorbim de un  morman imens de sticle din plastic, hartie si aluminiu, extrem de poluante pentru mediul inconjurator.

Primăria Suceava va demara demersurile privind preluarea Pădurii Zamca şi a Parcului Şipote, după ce în Monitorul Oficial s-au publicat modificările la Legea 220, ce prevăd transferul unor suprafeţe de fond forestier către localităţi.

Nu este zi in care sa nu ajunga la Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf.Spiridon" persoane care prezinta intoxicatii cu ciuperci otravitoare. Un barbat in varsta de 31 de ani din Iasi a ignorat recomandarile medicilor si a mancat niste ciuperci culese chiar de el. Acesta a spus ca a cules doar ciuperci comestibile insa rezultatele analizelor au aratat ca unele dintre ele erau otravitoare.

Adolescentul de 17 ani din Botoşani, cercetat pentru uciderea unei tinere de 18 ani într-o pădure de la marginea oraşului, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, în baza unui mandat emis de magistraţii Tribunalului Botoşani, potrivit portalului instanţelor de judecată, portal.just.ro.

O tânără, a cărei identitate nu a fost încă stabilită a fost găsită moartă, miercuri după-amiază, într-o pădure de la marginea municipiului Botoşani.

Imagini inedite surprinse in comuna ieseana Raducaneni! La prima ora a diminetii in centrul comunei si-a facut aparitia o ... caprioara. Deloc deranjati de inedita aparitie, localnicii au auds apa pentru animal si alimente. Dupa aproape o ora de ... socializare ... salbaticiunea a plecat spre padure.

Un tânăr de 18 ani, din comuna Golăieşti, a fost găsit spânzurat luni seară, în pădurea de la Cetăţuia.

Un şofer român în vârstă de 40 de ani, domiciliat la Freiburg, în sud-vestul Germaniei, a recunoscut miercuri, în deschiderea procesului desfăşurat în acelaşi oraş, că a ucis-o pe o tânără alergătoare în noiembrie 2016, transmite AFP.

 Doi bărbaţi din judeţul Galaţi s-au ales cu dosar penal fiind bănuiţi de braconaj şi uz de armă fără drept, se arată într-un comunicat de presă transmis luni de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Zece pompieri din cadrul Detaşamentului Vaslui al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă intervin, marţi seara, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o pădure din zona industrială a municipiului reşedinţă.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30