Stiri Eveniment Iasi TV Life

Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ Iaşi, prin intermediul Prof Univ. Dr. Norina Forna în calitate de Manager Proiect, anunță lansarea proiectului “Prevenirea abandonului școlar și consilierea în alegerea traiectoriei în cariera pentru studenții anului I de Medicină Dentară și Tehnică Dentară BeMeDTech"  în cadrul unui eveniment care va debuta cu o conferință de presă, care va avea loc joi, 7 decembrie 2017, ora 14.00, în Sala de conferințe (Clădirea Facultății de Farmacie)a Universitatii de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași, Str. Universității nr. 16.

 

            La acest eveniment vor participa studenți, cadre didactice și medicale,  precum și reprezentanți ai mediului de afaceri. Acest proiect este dedicat studenților de la Medicină Dentară și Tehnică Dentară din anul I, din cadrul UMF Iași, dorindu-se a fi un real sprijin în asigurarea continuității evoluției către viitorul profesional.

 

Proiectul “Prevenirea abandonului școlar și consilierea în alegerea traiectoriei în cariera pentru studenții anului I de Medicină Dentară și Tehnică Dentară” se va desfășura în perioada 17 octombrie 2017 – 30 septembrie 2020 și va fi derulat de UMF „Grigore T. Popa“, Iași, prin intermediu Facultății de Medicină Dentară.

Managerul proiectului este prof. univ. dr. Norina Consuela Forna, Decanul Facultății de Medicină Dentară.

 

Obiectivul general al proiectului  constă în sprijinirea studenților înmatriculați în anul I,  în Facultatea de Medicină Dentară și Specializarea de Tehnică Dentară din cadrul UMF Iași, expuși riscului de abandon universitar.

 

Obiectivele specifice includ îmbunătățirea performanțelor academice pentru 225 studenți din anul I (75 studenți/an, 3 ani) aflați în situații de risc de abandon universitar, din cadrul Facultății de Medicină Dentară și a specializării de Tehnică Dentară, prin participarea la programe remediale, consiliere profesională și orientare în carieră, servicii de coaching și dezvoltare personală și crearea unui instrument care să sprijine dezvoltarea personală a tinerilor (inclusiv tutoriale interactive și asistență specializată în utilizarea strategiei din partea unor specialiști în psihologie şi dezvoltare personală).

 

Scopul proiectului este ca activitățile desfășurate să conducă la motivarea și accesul studenților din grupul țintă la o educație de calitate, având ca rezultat final o creștere a promovabilității la încheierea proiectului de 3% (creșterea promovabilității cu 1% anual).

 

Valoarea totală a proiectului este de 340.551,00 lei.

 

Pentru mai multe informații:  Manager proiect: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.  tel:/fax 0232 218876

Expert grup țintă: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. Tel. 0232 301723

                                                         

 sursa comunicat birou coordonator proiect 

 “Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie” (ADRE), în parteneriat cu Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi, Facultatea de Medicină Dentară şi Societatea Studenţilor Stomatologi din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, organizează, sub coordonarea Prof.Univ.Dr. Norina Forna, Ediţia a VIII-a a Caravanei Profilaxiei cu titlul Prevenţia afecţiunilor stomatologice.Trecut, prezent, viitor.

Evenimentul este unul important în peisajul comunităţii ieşene şi de tradiţie în acest teritoriu, realizând evaluarea gradului de sanogenitate orală, în deplină conexiune cu starea generală a pacientului.

Conferinţa de presă din data de 24 mai, ora 13.00, va avea loc în Sala de Conferinţe a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T.Popa” Iaşi având ca scop punctarea rezultatelor Caravanei Profilaxiei din ediţiile anterioare, precum şi a nivelului stării de sănătate orală a populaţiei din Iaşi, screeningul comparativ al nivelului de sanogenitate din zona Moldovei precum şi măsuri de îmbunătăţire a stării de sănătate prin reabilitare generală şi orală.

Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie, organizatorul al acestui eveniment, în parteneriat cu Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi, va oferi multiple servicii de specialitate şi viitoare tratamente gratuite din sfera stomatologică şi implanto-protetică, ce vor îmbunătăţi starea de sănătate orală şi generală.

Manifestarea reprezintă un clişeu de urmărire a analizei SWOT de-a lungul anilor şi  evaluaeaza impactul pe care acest eveniment l-a avut în rândul populaţiei, concentrându-se pe profilaxia tertiară a adultului, capitol foarte important al reabilitării orale complexe.

 

Pe parcursul celor 8 ani de derulare a Caravanei Profilaxiei peste 25,000 de persoane au beneficiat de consultaţii gratuite şi de peste 120,000 de produse de igiena orală.

 

Ediţia a IX-a  trebuie să ofere procente mai reduse de boală parodontală, edentaţii şi alte afecţiuni sau complicaţii, faţă de datele regăsite în ediţiile anterioare, un rol primordial jucându-l educaţia sanitară a acestor pacienţi.

 

Caravana Profilaxiei va avea loc începând cu ora 08.00 şi până la orele 20.00 oferind consultaţii, produse şi broşuri informative despre igiena orală, gratuit în punctele special amenajate de Primăria Municipiului Iaşi, în Parcul Teatrului Naţional, Tătăraşi - Esplanada Oancea, Alexandru cel Bun - Piaţa Voievozilor şi Parcul Podu Roș.

Studenţii, rezidenţii şi cadrele didactice ale facultăţii susţin cu entuziasm derularea acestui eveniment în fiecare an.

Colaborarea cu companiile de specialitate ce susţin în mod notabil Caravana Profilaxiei prin produse de igiena orală de ultimă oră conduce la un real succes al manifestării, cu beneficii semnificative pentru populaţia Iaşului.

 

sursa: comunicat de presă remis de Prof.Univ.Dr. Norina Forna, Preşedinte Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi, Vicepreşedinte Colegiul Medicilor Dentişti România, Preşedinte ADRE, Decan Facultatea de Medicină Dentară UMF „GR.T.POPA” IAȘI

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31