Stiri Eveniment Iasi TV Life - Results from #30

De ani de zile circulau zvonuri cum că Vladimir Putin şi-ar fi construit un palat impresionant în sudul Rusiei cu banii furaţi de la fondul de stat, informează International Business Times.

Zona Mării Negre se dovedeşte a fi crucială atât pentru securitatea regională, cât şi pentru întreaga securitate euroatlantică, în actualul context geopolitic, a susţinut preşedintele Klaus Iohannis, în alocuţiunea sa la Conferinţa de securitate de la München.

Alianţa Nord-Atlantică a decis suplimentarea prezenţei militare în zona Mării Negre, inclusiv prin staţionarea unor avioane de recunoaştere Awacs în România, Bulgaria şi Turcia, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, conform agenţiei italiene Nova.

Româna susţine, în cadrul NATO, necesitatea consolidării dimensiunii apărării colective, cu atenţie sporită asupra flancurilor strategice de la Est şi Sud şi pledează pentru o atenţie mai mare acordată regiunii Mării Negre, a declarat marţi seara preşedintele Klaus Iohannis.

O corvetă, echipată cu rachete, din cadrul Flotei Rusiei din Marea Neagră, și o navă de patrulare a Gărzii de coastă ruse au forțat un vas sub pavilion turcesc să-și schimbe cursul după ce acesta tăiase calea unui grup de vase ce tractau două platforme petroliere aparținând companiei Cernomorneftegaz din Crimeea, relatează RIA Novosti și TASS, citând surse ale companiei.

Lukoil vrea să propună Exxon Mobil dezvoltarea în comun a perimetrelor de gaze din apele româneşti ale Mării Negre, a declarat vicepreşedintele grupului rus, Leonid Fedun, transmite Bloomberg.

Lukoil vrea să propună Exxon Mobil dezvoltarea în comun a perimetrelor de gaze din apele româneşti ale Mării Negre, a declarat vicepreşedintele grupului rus, Leonid Fedun, transmite Bloomberg.

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, joi, o întâlnire cu Directorul General al OMV, Rainer Seele, în cadrul căreia s-a discutat despre viitorul sistem de taxare din domeniul energiei şi resurselor naturale, exploatările din Marea Neagră şi proiectul energetic BRUA.

Marea Neagră şi Dunărea funcţionează ca bariere naturale împotriva valului de migranţi din Asia şi Africa, iar acesta ar fi unul dintre motivele pentru care România nu ar lua în calcul construirea unor garduri pentru a împiedica migraţia ilegală, cum s-a întâmplat în Grecia, Ungaria şi Bulgaria.

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31