La sfârșitul lunii septembrie, Bumblefoot, fostul chitarist al celebrei trupe Guns N’Roses, a susținut un workshop de chitară în undergroundul ieșean, în The Gate Bar. Astfel că, după ce cu o seară înainte, Ron “Bumblefoot” Thal  susținea un recital (chiar de ziua lui de naștere, a împlinit 48 de ani) în clubul Fabrica din București, marți 26 septembrie, a venit rândul fanilor ieșeni să aibă parte de întâlnirea cu acest mare artist.

Originar din New York, Bumblefoot a devenit cunoscut odată cu activitatea sa în trupa Guns N’Roses, în perioada 2006-2014. De asemenea, chitaristul mai este recunoscut şi pentru propriile compoziţii, precum: „Don’t Know Who To Pray To Anymore”, „Little Brother Is Watching” şi „Evil Gal Blues”. Începând cu anul 2011, artistul face parte din trupa Art of Anarchy, alături de care a lansat 2 albume.

Ron „Bumblefoot” Thal a revenit în România pentru a reuni toţi iubitorii rock-ului clasic, cât şi pe cei ai chitarei electrice. Iașul a fost unul dintre cele 4 orașe din România incluse în agenda sa, alături de București, Cluj și Ploiești, și asta nu cu totul întâmplător. 

Ca o plăcuta alăturare de evenimente, în seara respectivă Jorge. A. Coan, membru al trupei Bucovina și manager al The Gate Bar și-a sărbătorit ziua de naștere și, ca un mare pasionat de chitară ce este, nu ar fi putut să-și ofere un cadou mai special. 

 

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31