Ieri, 23 august 2017, poliţiştii oraşului Darabani au fost sesizaţi de un bărbat de 46 de ani din localitate, despre faptul că o persoană necunoscută i-a sustras mai multe rame cu albine din stupii pe care îi deține pe un teren agricol, situat în extravilanul comunei Concești, judeţul Botoșani.

  • Moonlight Breakfast, Coma, Taraf de Caliu sunt trei dintre trupele care cântă la Zilele Nordului  între 17 și 20 august.

 

  • Turiștii și localnici sunt invitați să-și instaleze cortul în campingurile festivalului, să  descopere Nordul prin tururi ghidate în fiecare zi și să ia parte la activități dintre cele mai variate: muzică, maraton de ciclism, ateliere, conferințe, filme.

 

Aventura verii se apropie de start. Turiști din țară și străinătate sunt așteptați în 17-20 august să descopere Nordul extrem al României la Zilele Nordului. Concerte susținute de formații precum Moonlight Breakfast, Coma, Taraf de Caliu, The Kryptonite Sparks și JazzyBIT, tururi ghidate în Delta Prutului, Cetatea Doamnei, vechea capitală Siret, ateliere, filme în aer liber în miez de noapte, tenis, maraton de ciclism, toate sunt menite să-i facă pe locuitori și pe călători să aleagă județul Botoșani pentru petrecerea a patru zile de poveste la un altfel de festival.

Zilele Nordului se desfășoară în cel mai nordic oraș din România, Darabani, în Poiana Teioasa și în curtea Conacului Balș, la amfiteatrul în aer liber din Pomârla și în alte localități din zonă.

Festivalul propune și o serie de întâlniri cu personalități din diverse domenii de activitate, expoziții de fotografie, proiecții de filme la miez de noapte, maratoane de ciclism și multe altele. În plus, opțiunile gastronomice sunt dintre cele mai variate, de la burgeri aduși de Street Food Festival la mâncăruri tradiționale din zonă.

„Așteptăm câte 2.000 de participanți pe zi la această ediție de festival în Darabani și tot atâția în ziua de duminică la Pomârla. Dintre aceștia, estimăm că ne vom apropia de 1.000 de turiști veniți în Nord special pentru ZN, după ce anul trecut au venit 5-600 de persoane. Cei mai mulți vin din Iași, Botoșani, Suceava și Cernăuți, dar crește în fiecare an și numărul celor veniți de la Chișinău, din București sau din Cluj. Cei mai mulți stau pe la prietenii lor din Darabani și din zonă, în timp ce unii preferă campingurile festivalului. Pensiunile sunt de obicei pline în timpul Zilelor Nordului, greu se mai găsesc la această oră locuri de cazare în regiune”, declară Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

 

Montează-ți cortul în Nord în 17-20 august

Intrarea la toate concertele festivalului e liberă, atât în Poiana Teioasa, cât și la Conacul Balș și în amfiteatrul din Pomârla, iar pentru tururile ghidate taxa este modică, de numai 10 lei și asigură transportul dus-întors și ghidajul la obiectivele turistice. Pentru ca experiența festivalului să fie completă, pentru cei care vin din alte zone ale țării sunt disponibile cazări la pensiunile din regiune și în cele două campinguri ale festivalului: din Darabani și din Pomârla.

Camparea costă 50 de lei de persoană, indiferent de numărul de nopți pe care le petrec turiștii la festival, și oferă acces la dușuri, la vestiare și la safety box, servicii de pază permanentă, iluminat pe timp de noapte și loc de parcare păzit.

În fiecare zi au loc tururi ghidate: Cetatea Doamnei (Botoșani), Darabani, Delta Prutului (Horodiștea), Vechile Capitale (Siret), iar la Pomârla participanții au ocazia să încerce o șezătoare ca altădată. Înscrieri pentru Tururile Nordului se fac online pe site-ul www.zilelenordului.ro.

Taxa modică pentru participarea la tururi este de 10 lei, locurile sunt limitate, iar înscrieri se fac aici: http://www.zilelenordului.ro/evenimente/tururi-nord/.  

În plus, locuitorii și turiștii sunt așteptați la Întâlnirile Nordului, o încercare de a ne aminti de adevăratele valori. Sunt invitate pe scenă personalități cu mari rezultate în domeniile lor, oameni ai Nordului, născuți în regiune și care au ajuns să scrie istorie în alte părți ale lumii. Printre cei care vor împărtăși din experiența lor de viață se numără campioana olimpică Doina Melinte, Mona Prisăcariu, lucrător comunitar cu experiență pe trei continente, tânărul actor Theodor Șoptelea și Iulian Rotariu, singurul român care a alergat în patru deșerturi și a făcut asta pentru binele semenilor săi.

 

Programul Zilelor Nordului 2017

Deschiderea oficială a festivalului are loc joi, 17 august la Conacul Balș din Darabani, în curtea boierească din fața conacului de secol XIX al lui Theodor Balș, întemeietorul târgului Darabanilor. Locul neconvențional, atmosfera creată de luminile ambientale și, mai ales, de muzica artiștilor invitați, scriu în fiecare an povestea unei seri care nu va fi repede uitată.

În 2017, din balconul Conacului se aud în deschiderea festivalului acordurile de jazz, funk & soul ale trupei C.A.L.I. Quartet din Iași, câștigătorii trofeelor Sibiu Jazz Festival în 2014 și Jazz in the Park în 2016.

Vineri și sâmbătă cântă în Poiana Teioasa trupele Moonlight Breakfast, Coma, Taraf de Caliu, The Kryptonite Sparks, Sunet Fin, Trees Orchestra, Bulz Brotherz. Duminică sunt programate concerte JazzyBIT, Taraf de Caliu și The Kryptonite Sparks  în amfiteatrul la aer liber din Pomârla și la Conacul Balș din Darabani, iar închiderea festivalului e marcată de JazzyBIT, una dintre cele mai bune trupe jazz ale momentului.

După concerte, noaptea e timpul pentru film, iar patru producții oferite de Festivalul Internațional de Film Transilvania vor fi proiectate în aer liber: „Povestea iubirii”, „Planeta Petrila”, „Goodnight, Mommy” și „(M)Ucenicul”.

Pedalează la MTB Maratonul Nordului, la ZN17

Înscrierile pentru ediția a VII-a a MTB Maratonul Nordului au intrat pe ultima sută de metri. Startul se ia de la Pomârla, iar traseul e de dificultate medie și trece prin pădurile întinse de lângă localitățile Pomârla și Hilișeu, în apropierea izvoarelor râului Jijia (la granița cu Ucraina), traseul ajunge la biserica monument de la Hilișeu, iar finish-ul e tot la Pomârla. Cicliștii au de ales între tura lungă de 51 de km și cea scurtă de 31 de km.

Reabilitarea Școlii Vechi este cauza ZN17

Accesul la toate concertele de la Zilele Nordului este liber, iar organizatorii încurajează comunitatea să susțină cu donații în bani sau în materiale de construcții lucrările de reparații strict necesare la Școala Veche din Darabani.

Școala a fost construită în 1871 și este într-o stare avansată de degradare, fiind un pericol pentru sutele de elevi care studiază în clădire. Necesarul de materiale de construcții este publicat pe site-ul festivalului, iar suma necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparații este de 150.000 de lei.

Donațiile pot fi făcute în contul RO13 RNCB 0301 1477 1126 0001 (în lei) al Asociației Nord, deschis la Banca Comercială Română, Agenția Darabani. Donația recomandată este de 100 de lei de persoană.

Festivalul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, Primăriei Darabani, Primăriei Pomârla și Primăriei Hilișeu-Horia. Partener principal: Bergenbier. Promovat de: Radio Guerrilla, post care a propus line-up-ul ediției 2017. Sponsori: Betty Ice, Compania Transilvană de Tipar, Galaxy Design, Pirania, Sagrod și Symmetrica.

 

(Sursa: comunicat de presă remis de către Asociația Nord)

Festivalul Zilele Nordului se pregătește de start. Concerte, călătorii, vernisaje, workshopuri, reprezentații de teatru, film și conferințe au loc în perioada 17-20 august la ediția a IV-a a festivalului Zilele Nordului.

 

Evenimentele au loc în cel mai nordic oraș din România, Darabani, dar și în localitățile Pomârla și Hilișeu, iar accesul la concerte este liber. Pentru cei care vin din alte orașe și vor să descopere frumusețile Nordului sunt puse la dispoziție locuri în camping și la pensiunile din zonă.

 

„Avem o nouă ocazie să explorăm Nordul, nu numai prin participarea la concerte și activități culturale și sportive de tot felul, ci chiar și prin excursii. Tururile Nordului ne duc în acest an prin Delta Nordului, prin vechile capitale ale Moldovei și pe trasee istorice și tradiționale din regiune. Și în acest an Zilele Nordului vor fi aventura verii pentru mulți tineri din Iași, Cernăuți, Chișinău, Botoșani, Suceava, dar și din alte regiuni ale țării. Îi așteptăm cu o agendă spectaculoasă, cu două campinguri cu toate dotările și cu o ofertă gastronomică specială: produse tradiționale din Moldova și preparate marca Street Food Festival”, declară Ștefan Teișanu, președintele Asociației Nord.

 

Muzică, tururi ghidate, călătorii și artă la ZN17

 

Moonlight Breakfast, Coma, Taraf de Caliu, JazzyBIT, The Kryptonite Sparks, Sunet Fin, C.A.L.I. Quartet, Trees Orchestra și Bulz Brotherz aduc la festival muzică rock, funk, jazz, electro, hip-hop și fusion, într-un line-up propus și promovat de Radio Guerrilla. Concertele au loc în Poiana Teioasa, la Conacul Balș din Darabani și în amfiteatrul în aer liber din Pomârla.

 

Pasionații de fotografie pot participa la un workshop în Codrii Herței cu fotograful satului românesc, Sorin Onișor, cicliștii sunt invitați la MTB Maratonul Nordului, iar călătorii se vor îndrăgosti de Nord după tururile ghidate pe traseele fostei capitale Siret, în Delta Nordului, la Cetatea Doamnei, la o șezătoare în Pomârla și o piață tradițională în Hilișeu. Înscrierile se fac pe site-ul festivalului, www.zilelenordului.ro.

 

Programul festivalului

 

În prima zi de festival, 17 august, din balconul Conacului Balș din Darabani se vor auzi acordurile de jazz, funk & soul ale trupei C.A.L.I. Quartet, câștigătorii trofeelor Sibiu Jazz Festival în 2014 și Jazz in the Park în 2016. Coma, una dintre cele mai iubite și apreciate trupe rock, cântă în Poiana Teioasa, acolo unde în zilele următoare vor concerta Moonlight Breakfast, Taraf de Caliu, Trees Orchestra, Sunet Fin, The Kryptonite Sparks și Bulz Brotherz.

 

În plus, în ultima zi de festival concerte vor avea loc și la Pomârla, satul făcut faimos în epocă de Anastasie Bașotă, boierul care a întemeiat aici o școală de elită printre ai cărei profesori s-au numărat Eminescu și Slavici. Pomârla găzduiește în splendidul său amfiteatru în aer liber o seară de concerte marca Zilele Nordului cu celebrul în toată lumea Taraf de Caliu, trio-ul jazz și rock JazzyBIT și The Kryptonite Sparks, trupa de suflet a festivalului, care aduce o combinație de indie rock, alternative, funk, avant-prog și pop-rock.

 

Închiderea festivalului va avea loc duminică, 20 august, la Conacul Balș cu un concert JazzyBIT, una dintre mai bune trupe de jazz din România, un trio energic care combină jazz și rock. Formația a câștigat premiul Fundației Muzza din București pentru debut în 2013 și a ajuns în finala European Jazz Award la Tuscia Jazz Festival.

 

Descoperă Nordul la MTB Maratonul Nordului

 

Ediția a VII-a a MTB Maratonul Nordului are loc în 20 august, iar startul se ia de la Pomârla. Traseul e de dificultate medie și trece prin pădurile întinse de lângă localitățile Pomârla și Hilișeu, în apropierea izvoarelor râului Jijia (la granița cu Ucraina), traseul ajunge la biserica monument de la Hilișeu, iar finish-ul e tot la Pomârla.

 

Cicliștii au de ales între tura lungă de 51 de km și cea scurtă de 31 de km. Participanții care se înscriu până în 5 august primesc tricoul tehnic în kitul de start, iar câștigătorii au la dispoziție premii în bani în valoare de 5.000 lei.

 

În plus, cei mai rapizi concurenți pot contribui la Fondul de Biciclete, din care se vor cumpăra biciclete copiilor nevoiași din zonă. Înscrieri la MTB Maratonul Nordului se fac online pe  http://maratonulnordului.ro.

 

Campania 100 pentru Nord strânge bani pentru Școala Veche

 

Accesul la concerte este liber, iar organizatorii Zilelor Nordului vor să lase ceva bun în urmă după fiecare ediție. În acest an comunitatea ZN e așteptată să susțină cu donații în bani sau în materiale de construcții lucrările de reparații strict necesare la Școala Veche din Darabani. Necesarul de materiale de construcții este publicat pe site-ul festivalului, iar suma necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparații este de 150.000 de lei.

 

Donațiile pot fi făcute în contul RO13 RNCB 0301 1477 1126 0001 (în lei) al Asociației Nord, deschis la Banca Comercială Română, Agenția Darabani. Donația recomandată este de 100 de lei de persoană.

 

În anii trecuți, a fost creat Muzeul Nordului de la Darabani și parcul Poiana celor Patru Stejari ai lui Ștefan cel Mare de la Teioasa, s-a dat o mână de ajutor la salvarea Casei Memoriale George Enescu de la Mihăileni și s-au finanțat programele Școlii Populare de Artă și Civilizație Românească de la Cernăuți.

 

Despre Zilele Nordului

 

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit la Darabani, cel mai nordic oraș din țară, aflat pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. Sub sloganul Rădăcinile Cresc, Zilele Nordului mobilizează comunitățile locale și diaspora în proiecte ambițioase de dezvoltare durabilă prin cultură, care cresc an de an încrederea în sine a comunității și interesul publicului larg de a vizita regiunea de Nord.

 

Festivalul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani, Primăriei Darabani, Primăriei Pomârla și Primăriei Hilișeu-Horia. Partener principal: Bergenbier. Promovat de: Radio Guerrilla. Sponsori: Betty Ice, Compania Transilvană de Tipar, Galaxy Design, Pirania și Sagrod.

 

Mai multe informații găsiți pe www.zilelenordului.ro.

 sursa: comunicat de presă remis de către Asociația Nord

Ieri după-amiază, în jurul orei 19.15, P. L., de 42 de ani, din oraşul Darabani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul naţional 29A, pe direcția Dragalina către oraşul Darabani, într-o curbă la stânga, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.

Un bărbat de 75 de ani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt, după ce a furat un cal de pe un imaş de pe raza localităţii Păltiniş. Bătrânul, care este din oraşul Darabani, este acuzat că miercuri după-amiază a sustras de pe un teren situat în intravilanul satului Păltiniş, o cabalină aparţinând unui bărbat din localitate.

Arhiva Iasi TV Life

« October 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31