Stiri Eveniment Iasi TV Life - Results from #20

Securitatea europeana ... discutata la Iasi!Problemele securitatii din Sud-Estul Europa vor fi discutate la Iasi, pe 3 noiembrie, in cadrul unei conferintei la care vor participa importanti demnitari din Uniunea Europeana, NATO, SRI, experti in domeniu, diplomati Evenimentul este de mare actualitate, mai ales ca va viza si securitatea cibernetia, in conditiile in care au loc tot mai multe atacuri ce afecteaza retele informatice din lumea intreaga.Mai mult, se doreste ca, in viitor, Iasul sa devina, cu sustinere guvernamentala, centru de excelenta in siguranta cibernetica.

 

"Construim comunitati de oameni de afaceri care se sprijina reciproc!"

Acesta este principiul pe care se bazeaza un club destinat oamenilor de afaceri, care isi desfasoara activitatea si la Iasi, dar si in alte 5 importante municipii din tara.Bizz.club este o intiativa care atrage tot mai multi membri din randurile antreprenorilor.Oamenii de afaceri se intalnesc saptamanal si, intr-o atmosfera relaxata, se prezinta pe ei insisi, dar si initiativele lor, vorbesc despre problemele cu care se confrunta, primesc si ofera sfaturi, dar si referinte.La fiecare intalnire exista si un invitat atent ales, care tine un mini-training.La ultima reuniune a bizz.club la Iasi, antreprenorii au putut afla informatii extrem de importante despre educatia financiara. Acestea au fost impartasite de un specialist direct implicat in campania "Scoala de bani" derulata de Banca Comerciala Romana.

Aceasta campanie, destinata tuturor categoriilor de varsta, de la prescolari si pana la studenti si adulti, consta in cursuri gratuite in cadrul carora profesori de educatie financiara alesi dintre angajati ai BCR explica celor interesati cum sa-si foloseasca eficient banii si cum sa-si gestioneze bugetul propriu si al familiei.

Manifestare prestigioasa la Iasi. Chirurgi din 25 de tari au venit la Iasi pentru a participa la Conferinta Nationala de Chirurgie. Cei mai cunoscuti specialisti din domeniul chirurgiei, recunoscuti la nivel mondial, vor tine zeci de ore de prelegeri si cursuri studentilor si rezidentilor. Principalul rol al conferintei este cel de a forma specialisti in acest domeniu.

Scoala de chirurgie ieseana este recunoscuta la nivel mondial si asta o spun toti cei care vin din intreaga lume la conferintele organizate aici. Cea mai recenta manifestare stiintifica are loc in perioada 4-7 octombrie, la Iasi.

Prof.univ.dr. Silviu Constantinoiu, presedintele CNC 2017: "Participarea este peste asteptari, avem un numar de aproape 1.200 de inscrisi printre care si multi studenti si rezidenti tineri care au ce sa invete . deja au debutat cursurile de congres care se tin astazi. 4 dimineata si patru dupa amiaza cu o prezenta foarte spectaculoasa cu specialisti de notorietate care si-au prezentat si care isi vor prezenta problemele pe care le au de lamurit."

Nevoia de specialisti in domeniul chirurgiei este foarte mare pentru ca viitorul Spital Regional de Urgente va avea nu mai putin de 30 de sali de operatie.

Prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul UMF Iasi: "De exemplu, o sectie care sa aiba paturi de obstetrica corelate cu paturi de neonatologie cu chirurgie pediatrica deci pornim pe segmente. pe neurochirurgie sau stiu eu. pe regiuni anatomice sau alte situatii. insa ce va pot spune ca se prefigureaza ca va fi un spital care va avea peste 30 de sali de operatie. as aincat in aceste sali de operatie vor lucra multi chirurgi."

In cadrul Conferintei vor fi prezentate si cele mai performante si de ultima ora echipamente medicale si produse farmaceutice.

Pe 27 septembrie a.c., la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, va avea loc cea de a doua ediţie a Conferinţei #WebBiz - „Dezvoltarea afacerilor de succes în mediul online”. Este primul eveniment de acest gen, din zona Moldovei, care se adresează atât reprezentanţilor mediului de afaceri, cât şi specialiştilor din mediul online din Iaşi.

 

„Conferinţa #WebBiz 2017 este un eveniment complex de dezvoltare a afacerilor în mediul online. Specialişti de top din industria online vor împărtăşi experienţele proprii în cadrul secţiunilor: branding şi design, web design şi e-commerce, comunicare şi promovare, marketing online şi social-media. În cadrul acestui eveniment se vor prezenta instrumente pentru dezvoltarea afacerilor în mediul online: tehnici, strategii, mecanisme, tendinţe care să stimuleze, să inspire şi să dezvolte profesional reprezentanţii mediului de afaceri local, specialişti din domeniu şi pasionaţii de noile trenduri online.” a declarat Mihail Bîrsan, managerul Agenţiei MB Event, organizatorul conferinţei.

 

Speakerii vor prezenta noile tendinţe şi strategii de succes utilizate în mediul online. Printre speakeri se vor regăsi specialişti cu notorietate, reprezentanţi ai companiilor şi agenţiilor de top din industria online din Iaşi: Alexandra Gugiuman - Redactor Şef InSociety.ro, Raluca Daria Diaconiuc - Prezentator Apollonia TV, Jurnalist Agro TV şi Corespondent Radio Iaşi, Sebastian Botez - Fondator Webgrade, Valentin Burlacu - General Manager Rofilco, Diana Dimitriu - Project Manager Artvertising, Andrei Balanica - Web şi Graphic Designer Grapefruit.

 

„Avem un parteneriat consolidat cu Agenţia MB Event - şi pe acest eveniment, dar şi pe altele. Ediţia de anul trecut a conferinţei #WebBiz a beneficiat, de asemenea, de sprijinul şi găzduirea Camerei de Comerţ. A fost îmbucurător să asistăm, atunci, la o veritabilă emulaţie a specialiştilor în domeniu pe marginea subiectelor abordate şi a interesului manifestat: 17 parteneri implicaţi şi 12 speakeri care au împărtăşit strategii de succes în mediul online celor peste 80 de participanţi. Cu siguranţă anul acesta va fi o conferinţă cel puţin la fel de reuşită şi interesantă. Recomand tuturor celor care au în plan sau vor să ştie ce presupune dezvoltarea afacerii în mediul online să nu rateze acest eveniment.” a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

 

Detalii şi înscrieri - www.mbevent.ro, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau 0748.247737.

 

 

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Cele mai noi inventii si proiecte de cercetare pot fi vazute la Iasi, in cadrul unui eveniment grandios, la Palatul Culturii. Pentru trei zile, capitala Moldovei gazduieste o noua editie a manifestarii EUROINVENT. Sunt prezentate sute de inventii si proiecte de cercetare, de la cele din domeniul publicitatii, pana la cele din domeniul constructiilor de masini.
 

Publicul ieșean va putea asculta și dialoga cu mai multe personalități culturale, dar și invitați din străinătate, despre istorie, poezie sau spiritualitate în cadrul Conferințelor Festivalului Internațional al Educației 2017.

            De la perioada monarhiei românești până la amintiri din prizonieratul în Cuba comunistă, de la „cum poezia ne-a făcut să devenim ceea ce eram” până la găsirea propriei identități, Conferințele FIE abordează teme inspiraționale, pentru descoperirea sau înțelegerea unor realități sau trăiri, cu dorința de a acoperi interesele unui public cât mai vast.

 

Seria Conferințelor FIE a debutat pe 10 mai când Theodor Paleologu a vorbit la Iași despre „Monarhia în refugiu”, în cadrul evenimentului Centenarul Sărbătoririi Zilei Naționale la Iași (10 mai 1917 – 10 mai 2017), unul dintre cele două momente importante ale ediției din acest an a Festivalului Internațional al Educației dedicate CENTENARULUI.

 

Următoarele conferințe FIE sunt programate luni, 22 mai. De la ora 12:00, cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu se întâlnește cu ieșenii interesați de experiențele spațiale în Aula Filialei Iași a Academiei Române, unde va susține prelegerea cu titlul „Explorarea spațiului cosmic. Încotro?”. Exact pe 22 mai se împlinesc 36 de ani de când Dumitru-Dorin Prunariu s-a întors din spațiu, în 1981, unde a petrecut 7 zile, 20 de ore și 42 de minute în timpul misiunii Soiuz 40 din cadrul programului spatial „Intercosmos”.

În aceeași zi urmează conferința susținută de poetul și eseistul Radu Vancu cu titlul „Identitatea poeziei române. Despre cum poezia ne-a făcut să devenim ceea ce eram”. Conferința va avea loc de la ora 17:00, în sala Sala „B.P. Hașdeu” a Bibliotecii Centrale Universitare Iași.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Ioan-Aurel Pop, va susține, de asemenea, o conferință în cadrul Festivalului Internațional al Educației. Ioan-Aurel Pop va vorbi publicului ieșean despre „Locul românilor și al României în Europa”, pe 24 mai, de la ora 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Iași.

Pe 25 mai, va avea loc o conferință dedicată spiritualității și identității umane. Prelegerea va fi susținută de părintele Constantin Necula, are titlul „Identitatea ca vocație” și este programată de la ora 17:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare.

Invitatul din străinătate din cadrul Conferințelor FIE este dizidentul cubanez Pedro J. Fuentes-Cid care va susține prelegerea cu titlul „Educația memoriei. Prizonieratul politic în Cuba comunistă”. Întâlnirea  cu ieșenii interesați de acest subiect va avea loc pe 10 iunie, la Palatul Roznovanu.

 

Programul complet al evenimentelor din cadrul Festivalului Internațional al Educației este publicat pe www.fie.eu și www.facebook.com/festivaliasi.

 

 

Theodor Paleologu (n. 15 iulie 1973, București, România) este eseist, profesor, diplomat și om politic. Fost elev al Ecole Normale Supérieure, a studiat filozofia la Universitatea Paris I Sorbonne şi este doctor în filozofie politică al Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales şi al Universităţii din München. A fost fellow la Harvard, Notre Dame şi Wissenschaftskolleg zu Berlin, a predat la Boston College, Deep Springs College, European College of Liberal Arts de la Berlin şi Universitatea din Copenhaga. A fost ambasador al României în Danemarca şi Islanda şi Ministru al Culturii. În prezent este președintele Fundației Paleologu.

 

Dumitru-Dorin Prunariu (n. 1952), pilot și cosmonaut, este primul și singurul român care a fost în spațiu, (împreună cu Leonid Popov, misiunea Soyuz 40 din cadrul programului spatial „Intercosmos”, Saliut 6, 14-22 mai 1981 – a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute). General-locotenent (r),  Dumitru-Dorin Prunariu este Membru de onoare al Academiei Române, Inginer aerospațial, Universitatea POlitehnica București, Doctor în dinamica zborului în spațiu, Președinte al Ageției Spațiale Române (ASR) în perioada 1998 – 2004, Președinte al Subcomitetului Științific și Tehnic al Comitetului Națiunilor Unite pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (2004 – 2005), Președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (2011-2014), Președinte al Asociației Române pentru Tehnologie și Industrie Spațială – ROMSPACE, membru de onoare al Academiei Române.

 

Radu Vancu (n. 13 iulie 1978, Sibiu) a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Este conferenţiar la aceeaşi facultate şi redactor la revistele Transilvania şi Poesis internaţional. Coordonează secţiunea literară a revistei Timpul. A tradus în română din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats (Editura Humanitas Fiction) şi John Berryman (Casa de editură Max Blecher). A publicat mai multe antologii literare pe diverse teme, singur sau în colaborare cu Mircea Ivănescu, Claudiu Komartin ori Marius Chivu. A îngrijit ediţii din poezia lui Alexandru Macedonski şi Alexandru Muşina. Selecţii din poemele lui au fost traduse în engleză, germană, franceză, suedeză, spaniolă, italiană, flamandă, bulgară, sârbă, maghiară, turcă, greacă, rusă.

 

Ioan-Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, Cluj) este istoric, academician, profesor universitar, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj și directorul Centrului de Studii Transilvane din Cluj. Între 1994-1995 a fost director al Centrului Cultural Român din New York. Este membru titular al Academiei Române, iar domeniile sale de competență țin de istoria medievală, instituții medievale, paleografie latină, având publicate  numeroase lucrări de specialitate.

 

Constantin-Valer Necula a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna“ din Sibiu și este doctor în teologie, specializarea catehetică-omiletică și pedagogie creștină. Este autor de volume de predici, de studii și articole de omiletică și catehetică dar și de cărți pentru copii și tineret. A tradus mai multe cărți și a scris articole în publicații din țară și străinătate. A semnat zeci de studii în limba română și în limbi străine - franceză, italiană, germană - si numeroase recenzii. A susținut 150 conferințe în țară și în străinătate și a participat la o serie de emisiuni de radio și de televiziune atât la posturi naționale cât și internaționale.

 

Pedro J. Fuentes-Cid este dizident cubanez, care a făcut 16 ani de închisoare politică sub Fidel Castro. Pedro J. Fuentes și-a făcut studiile (științe sociale și politice și drept) la Paris, Havana și Miami, este avocat și locuiește în Statele Unite ale Americii. I-a cunoscut pe Che Guevara și Fidel Castro și a avut o încercare eșuată de a înlătura regimul politic instaurat de Fidel Castro în Cuba, fiind capturat și condamnat la închisoare. Este considerat unul dintre specialiștii și cunoscătorii cei mai buni ai regimului politic cubanez

Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” Iași, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sf. Parascheva” Iași, Asociația Institutul Pan - European de Cercetare “Prof. Dr. Vasile Luca” și Societatea de Boli Infecțioase și HIV/SIDA organizează în perioada 11 – 13 mai 2017, la Hotelul "Bellaria" din Iași, Conferința Națională „Patologia infecțioasă la moment de răscruce”.


Peste 200 de medici infecționiști sunt așteptați să participe la Conferința a cărei deschidere oficială va avea loc joi, 11 mai 2017, la Hotelul "Bellaria".


Tematica științifică a evenimentului răspunde nevoilor actualității imediate: infecțiile sistemice, hepatitele și infecția cu virusul HIV sunt tot atâtea probleme acute și cu o incidență semnificativă, cu care specialiștii în patologia infecțioasă se confruntă zi de zi.


Vă invităm să fiți partenerii noștri în promovarea unui eveniment de o înaltă ținută științifică prin participarea dvs. la Conferința de presă care va prefața evenimentul, joi, 11 mai, ora 12:30, la Hotel „Bellaria” Iași.

 

(Sursa: Comunicat de presă remis de către UMF Iași) 

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, în parteneriat cu Fundaţia Star of Hope România şi Focus Business School, organizează o conferinţă antreprenorială dedicată cunoaşterii modelului suedez de dezvoltare a afacerilor, valorilor etice ale antreprenoriatului şi instrumentelor pot fi folosite în dezvoltarea unui marketing şi leadership de succes.

 

Evenimentul va avea loc vineri, 24 martie 2017, ora 12.00, la sediul Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi.

 

Speakerii principali ai conferinţei vor fi:

 

Thomas Lennartsson - antreprenor suedez cu o experienţă în antreprenoriat şi managementul afacerilor de peste 20 de ani. A dezvoltat proiecte de management şi control al investiţilor imobiliare în cadrul celui mai mare aeroport din Suedia şi apoi a gestionat departamente de management din domeniul farmaceutic şi medical timp de aproape 10 ani. Este, totodată, profesor în cadrul Focus Business School, învăţând cursanţii cum să identifice şi să implementeze instrumentele de management corecte pentru construirea afacerilor de succes pe termen lung. Din decembrie 2015 este profesor şi consultant în afaceri în cadrul Akademiska University Hospital, Suedia. În cadrul conferinţei Focus on Business, Thomas Lennartsson va vorbi despre adevăratele valori ale unei companii de succes.

 

Dan Davidson - manager general în cadrul grupului de firme Eton Innovation AB Suedia, fiind specializat pe proprietate intelectuală şi inovare de produs. Duce mai departe o afacere de familie încă din 1928 în domeniul cămăşilor bărbăteşti, Eton Shirts, afacere ce a ajuns astăzi unul dintre cele mai exclusiviste branduri, cu vânzări în peste 49 de ţări la nivel mondial. Lucrează în domeniul dezvoltării de sisteme de management de calitate, brevete şi strategii de dezvoltare, inovare şi lansare de produse. Colaborează cu Focus Business School şi este profesor consultant, promovând calitatea şi excelenta în produse şi servicii. În cadrul conferinţei Focus on Business, Dan Davidson va vorbi despre dezvoltarea unei companii prin dezvoltarea societăţii ca întreg.

 

Lennart Eriksson - preşedinte fondator al Star of Hope International, Suedia şi iniţiator al Focus Business School în România, cu primul sediu deschis la Iaşi, în cadrul Fundaţiei Star of Hope. A fost decorat în anul 2013 cu Ordinul Steaua României în Grad de Cavaler pentru 10 ani de activitate şi iniţiative umanitare precum şi pentru rolul important pe care l-a avut organizaţia Star of Hope în ajutorarea persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră.

 

Aurora Vatamaniuc - fondator şi preşedinte Star of Hope România, dezvoltator al Şcolii Focus Business School în România şi membru în consiliul director al Federaţiei Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale. Cu o experienţă de peste 18 ani în managementul organizaţional, economie socială, lobby, dezvoltarea resurselor umane, grupuri de suport parental şi network, management de campanii sociale şi de fundraising.

 

Moderatorii conferinţei vor fi Paul Butnariu, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi şi Amalia Georgescu, fondator AGEO Events.

 

Participarea în cadrul acestei conferinţe se face pe baza de invitaţie confirmată şi presupune o donaţie de 25 lei/participant, în beneficiul cauzelor susţinute de Fundaţia Star of Hope România.

 

Detalii şi înscrieri: www.cciasi.ro.

 

Camera de Comert şi Industrie Iaşi, în calitate de partener al Doingbusiness.ro, aduce în atenţia mediului de afaceri prima conferinţă la Iaşi din seria „Business rEvolution”. Evenimentul este deja unul cu tradiţie la nivel naţional, aflându-se la cea de-a 7-a ediţie consecutivă, fiind organizat anual în principalele oraşe din ţară.

 

Business rEvolution - Dezvoltare, Digitalizare şi Management Performant” are ca scop susţinerea companiilor şi a managerilor, pentru o dezvoltare accelerată şi sănătoasă.

 

,,Anul 2016 a fost cel în care <foarte improbabilul> a devenit realitate. Fie că vorbim despre Brexit, fie despre rezultatul alegerilor din Statele Unite, ne referim la evenimente care au putut fi greu anticipate sau chiar deloc. Ca rezultat, lumea și deci economia se schimbă. Ne aflăm în pline discuții privind împărțirea Uniunii Europene în funcție de performanță, peste care se adaugă provocările economice interne precum presiunile pentru majorarea prețului forței de muncă și  presiuni pentru scumpirea finanțării. În acest context, în care factorii de producție esențiali precum munca și capitalul sunt supuși unor presiuni fantastice, suntem ferm convinși că soluția pentru antreprenorii români este, mai mult decât oricând, de dezvoltare prin digitalizare și management performant. Asta vom demonstra în 2017 în Business (r)Evolution”, a declarat Dumitru Ion, CEO Doingbusiness.ro.

 

Moderatorul conferinţei va fi cunoscutul jurnalist economic Radu Soviani. Printre speakerii evenimentului se numără: Răzvan Ionescu (Director Marketing Segment Business - Telekom România), Paul Butnariu (Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi), Dana Tudor Tănase (Managing Partner, Creative & Bright), Elena Badea (Managing Partner, Valoria Business Solutions), Dumitru Ion (CEO, Kompass România).

 

„Recomandăm companiilor, indiferent de domeniul în care activează sau dimensiunea actuală a afacerii,  să fructifice această oportunitate de a participa la o conferinţă de la care pot reţine soluţii concrete de dezvoltare pe termen lung” a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

 

Participarea la conferinţă este gratuită, dar condiţionată de confirmare prealabilă.

 

Persoanele interesate sunt îndemnate să se înscrie din timp întrucât, pentru a păstra un caracter interactiv, locurile sunt limitate. Detalii şi înscrieri: www.cciasi.ro şi http://new.doingbusiness.ro/evenimente.

In perioada 26-27 mai 2017, se va organiza un nou "Call for Papers: Perspectives in humanities and social sciences: hinting at interdisciplinarity". Tema editiei a IV-a este intitulata "Revolutiile - o arheologie a schimbarii". Evenimentul este coordonat de Departamentul de Cercetare Interdisciplinar - Domeniul Socio-Uman din cadrul Universitatii Alexandru Ioan Cuza (UAIC) din Iasi.

"Sensul primar, prezent si azi in sfera sa semantica, al termenului «revolutie» este cel din stiintele naturale: miscarea continua a unui corp care, strabatand o curba inchisa, se intoarce periodic in punctul de pornire. Sensul politic sau tare, aparut in Europa secolelor XVI-XVII, se refera la o reactie orientata impotriva unei ordini constituite, a unui status socio-politic, cu scopul de a produce mutatii fundamentale in acesta. De aici, patrunzand in mai toate domeniile, «revolutie» desemneaza, in sens general, orice schimbare radicala a paradigmelor, a valorilor sau normelor, orice transformare consistenta intr-un domeniu, menita sa il restructureze si sa il reorganizeze pe temeiul unor principii noi ce vizeaza intregul spectru al vietii si interpretarea realitatii ca atare. Cu toate acestea, orice incercare de circumscriere mai exacta a conceptului trebuie sa tina seama de taxonomia revolutiilor: sociale, stiintifice, culturale, industriale, tehnologice etc. Fiecare tip impartaseste cu toate celelalte tipuri numeroase asemanari, in acelasi timp deosebindu-se de fiecare in parte prin multiple particularitati. Chiar si asa, efortul nu e deloc simplu: de la Tocqueville si Marx la Kondratiev, Durkheim, Weber, Arendt, Giddens, incercarile de a defini revolutia sociala si schimbarea sociala in genere au facut apel la diverse perspective de abordare si la concepte la fel de greu de definit: forte si relatii de productie, libertate/ libertati, constiinta sociala, reforma, leadership", arata in descrierea oficiala organizatorii manifestarii. 

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31