Stiri Eveniment Iasi TV Life

 

 

Municipalitatea a emis o dispoziție privind aprobarea solicitării Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) și CNTR referitoare la organizarea unor acțiuni de protest în perioada 13 – 14 februarie, între orele 10.00 și 13.00, pe strada Anastasie Panu nr. 60 (sediul Instituției Prefectului – Județul Iași).

Un accident grav a avut loc vineri după-amiază în centru oraşului, în faţa fostului cinema Victoria.

Duminică în zori, în jurul orei 04.00, un șofer beat a provocat un accident pe strada I.C. Brătianu. Din fericire, nu au fost persoane rănite, dar mașinile au fost avariate.

Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat că va începe inventarierea câinilor din oraş, pentru a afla cine sunt deţinătorii raselor considerate a fi periculoase, după ce, duminică dimineaţa, trei persoane au ajuns la spital, fiind muşcate de doi câini care au reuşit să scape dintr-o curte din zona Splai Bahlui.

Cinematograful Tineretului urmează să fie demolat până de sărbători, a anunţat directorul Ateneului din Iaşi, Andrei Apreotesei, în cadrul conferinţei de presă care a avut loc ieri, chiar lângă clădirea care urmează să fie demolată. Construcţia, aflată în centrul Iaşului, este într-o stare deplorabilă, existând riscul ca anumiţi pereţi să cadă peste trecători în orice moment.

O terasa din Centrul Iasului s-a transformat intr-o mica groapa de gunoi. Situata la cativa pasi de Casa Modei, fosta terasa deschisa in perioada estivala a devenit un loc ideal pentru depozitat gunoi. Patronii nu au facut nimic decat dupa ce au fost somati de Politia Locala sa curete zona.

Arhiva Iasi TV Life

« February 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28