Stiri Eveniment Iasi TV Life

 

Ediție jubiliară a „Caravanei Profilaxiei” 

În Iași și județul Iași s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii cea de-a X-a Ediție a „Caravanei Profilaxiei”, proiect care a condus la update-ul screening-ului populațional în mediul urban și rural, precum și la punerea în evidență a istoricului Medicinii Dentare școlare și studenţești din 1949 și până în prezent.

Începând de la prima ediție, peste 40.000 de persoane din Iași, dar și din localități din mediul rural, au beneficiat de serviciile oferite cu ocazia Caravanei Profilaxiei: consultații gratuite, informare, promovare și distribuire gratuită a produselor de profilaxie.

 

Totodată s-a concretizat a se derula noi proiecte de tip Start-up Nation care vor avea ca scop crearea condiţiilor pentru absolvenții Facultăţii de Medicină Dentară promoția 2018, pentru înființarea de cabinete în mediul urban și rural, cu sprijinul companiilor de consultanță și al băncilor.

„Este un proiect pentru care ne-am dorit continuitate. Am reușit să derulăm ediții care au crescut de la an la an, realizând astfel anual un program de screening al sănătății orale a populației  din orașul și județul Iași. „Caravana Profilaxiei” este un proiect important, nu doar pentru că ne ajută să facem o radiografie a stării de sănătate orală a populației din zonă, ci și pentru că a adus împreună actorii care pot contribui la dezvoltarea de programe necesare rezolvării problemelor de sănătate orală  pe care le-am identificat pe parcursul acestor 10 ani de caravană. Drept dovadă, prezența la ediția de anul acesta, nu doar a specialiștilor în Medicină Dentară, ci și a reprezentanților instituțiilor locale implicate în implementarea unor proiecte  propuse și promovate de echipa noastră”, a declarat Prof. Univ Dr. Norina Forna, coordonatorul „Caravanei Profilaxiei”, Președintele Colegiului Medicilor Dentiști Iași, Vicepreședintele Colegiului Medicilor Dentiști din România, Președintele Asociației Dentare Române pentru Educație, Decanul Facultății de Medicină Dentară din Iași.

Ediția jubiliară din 2018 a adus în dezbatere și o problemă actuală - Programe de Profilaxie în Medicina Dentară, pliate pe o temă generoasă, care aduce la zi eforturile de până acum în evaluarea, educația sanitară și conștientizarea populației pentru o aplicare corectă a tehnicilor necesare prevenirii afecțiunilor orale.

Programul derulat a prezentat o primă componentă care s-a adresat mediului rural, privind înființarea unui Centru de asistență medico-socială, precum și prin inițierea unui proiect intitulat Med _DentAntreprenor care vizează înființarea de noi cabinete dentare pentru absolvenții din 2018 ai Facultății de Medicină Dentară Iași.  

Aceasta primă parte a acțiunii, care s-a derulat la hotelul Ramada, a avut ca invitați, principalii actori implicați în realizarea acestor proiecte: președintele Consiliului Județean Iași, inginer Maricel Popa, președintele Direcției de Sănătate Publică Iași, dr Liviu Stafie, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Iași reprezentată prin jurist Adnana Rață, directorul firmei de consultanță Truman în domeniul accesării fondurilor europene necesare înființării de cabinete dentare, reprezentanți ai băncilor Transilvania și Banca Română de Dezvoltare Iași, absolvenți ai promoției 2018 ai Facultății de Medicină Dentară care au depus jurământul ca membru în Colegiul Medicilor Dentiști, cadre didactice ale Facultății de Medicină Dentară, precum și membri ai Colegiului Medicilor Dentiști din Iași.

 

A doua secțiune a acțiunii, după conferința de presă care a avut loc în Sala mare a Primăriei, s-a adresat mediului urban, având un subiect susținut de către Primăria Iași, cu sprijinul Primarului Municipiului Iași, inginer Mihai Chirica, al Viceprimarului, inginer Radu Botez și al Direcției de Asistență Socială, reprezentată prin Directorul executiv, inginer Luminița Munteanu, și anume, aducerea  cabinetelor de Medicină Dentară școlare și cele studenţești la parametrii europeni, după 40 de ani de funcționare, continuarea dotărilor necesare și înființarea  unui Centru de asistență medico-socială în vederea reabilitării orale și generale.

 

 „Este evident faptul că eforturile specialiștilor în Medicină Dentară din Iași în organizarea continuă a acestui program de profilaxie, au avut efecte. Dacă îmi amintesc bine, primele discuții privind revigorarea medicinei școlare dentare, au avut loc în cadrul unei astfel de conferințe. Ulterior s-au transformat într-un proiect care a devenit realitate. În prezent, avem cabinete de Medicină Dentare reabilitate în mai multe școli din Iași, dar și în campusul studențesc. Vom susține în continuare dezvoltarea acestui program și felicit organizatorii Caravanei Profilaxiei pentru eforturile susținute necesare organizării fiecărei ediții”, a declarat primarul Mihai Chirica.

 

„Vom fi în continuare promotorii inițiativelor și proiectelor care vor conduce la dezvoltarea Medicinei Dentare ieșene. Avem specialiști și avem capacitatea de a gândi strategii de lucru astfel încât să ne aliniem direcțiilor internaționale privind profilaxia și terapia în domeniul sănătății orale”, a subliniat Prof. Univ. Dr. Norina Forna, principalul organizator al „Caravanei Profilaxiei”.

Și la ediția de anul acesta, „Caravana Profilaxiei” a avut puncte de lucru în oraș (Podu Roș,Tătărași, Parcul Teatrului Național) și în județ (comunele Bălțați, Popești, Scobinți). La acestea, persoanele interesate au putut beneficia de consultații gratuite ale stării de sănătate orală, informare, promovare și distribuire gratuită a produselor de profilaxie. În perioada celor 10 ani de derulare a acțiunii, au fost distribuite gratuit peste 200.000 de produse de profilaxie orală.

Un alt proiect generos a constat într-un număr  de peste 1500 implanturi aplicate gratis populației cu edentații și complicații ale acesteia.

Dezbaterile legate de screening-ul stării de sănătate orală și generală a însemnat o prezentare a dinamicii acestor afecțiuni.

În privința patologiei generale, în anul 2018 s-a constatat o scădere a acesteia, de la 50,2%, în anul 2017, la 47,4%, anul acesta.

Una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale populației adulte, cea cardiovasculară, a înregistrat o tendință de scădere, de la 31% în 2017, la 20,4% în 2018. Același trend se observă și pentru afecțiunile hepatice, unde a fost constatată scăderea prevalenței de la 10,7% în 2017, la 3,9% în 2018. În schimb, diabetul zaharat a înregistrat creșteri ale valorilor, de la 9,6% în 2017, la 12,5% în 2018.

Rezultatele screening-ul stării de sănătate orală se prezintă astfel:

-Leziunile odontale au înregistrat creșteri față de 2017, de la 78,2% la 80,9%;

-Leziunile parodontale au cunoscut o scădere, de la 45,4% în 2017, la 35,1% în 2018;

-O tendință de creștere a valorilor de la 25,8% la 33,6% a fost semnalată și pentru  resturile radiculare;

În ceea ce privește patologia locală protetică, se observă următoarele:

-Cazurile de edentație unidentară (pierderea unui singur dinte) sunt crescute față de anul 2017, de la 8,9% la 13,8%;

- Cazurile de edentație parțială redusă au scăzut față de anul precedent, de la 27,7% la 24,3%;

-Cazurile de edentație întinsă (pierderea mai multor dinți) se situează în 2018 la 14,5%, valoare mai scăzută decât în 2017, când s-a înregistrat 19,9%;

-Cazurile de edentație subtotală au scăzut de la 2,6% la 1,6% , iar cele de edentație totală, au înregistrat aceeași tendință de scădere, de la 3% la 2,6%.

În ceea ce privește tratamentul edentației, se constată că 51,4% dintre subiecții care au participat la screening consideră că acesta nu este necesar.

În privința utilizării produselor de igienă orală, pasta de dinți este produsul utilizat cel mai frecvent, de 99,3% dintre cei participanți din mediul urban, respectiv,  98,2% din mediul rural.

-Apa de gură este utilizată doar de 42,1%, procentul fiind mai mic decât cel constatat în 2017, de 53,5%; aceeași tendință de scădere se observă și pentru utilizarea firului interdentar, de la 23,2% la 15,8%.

-În anul 2018, majoritatea persoanelor, 52,7%,  realizează câte 2 igienizări pe zi, ceea ce reprezintă un fapt îmbucurător; procentul celor care realizează igiena orală o singură dată pe zi este de 16,1%, iar 5,3% este procentul celor care au declarat o igienizare doar ocazional.

-În ceea ce privește înlocuirea periuței dentare, aceasta se realizează cel mai frecvent de 2,3 sau 4 ori pe an. Un fapt pozitiv este reprezentat de faptul că procentajul de ieșeni care își înlocuiesc periuța doar o dată pe an este redus, de numai 3,2%.

În anul 2018, 29,3% dintre pacienți declară că se prezintă la medicul stomatolog doar în situații de urgență, iar ponderea celor care își fac controale periodice este de 32,4%.

Dezbaterile legate de necesitatea înființării de noi cabinete dentare atât în mediul rural, cât și în mediul urban, au avut ca punct de plecare următoarele date statistice: numărul persoanelor din județul Iași este de 919.049 și numărul de medici dentiști, 1272, ceea ce reprezintă un raport de 722 locuitori la un medic dentist. Dintre aceștia, doar 510 sunt medici specialiști de Chirurgie orală, Chirurgie Maxilo-facială, Protetică dentară, Parodontologie și Endodonție. Numărul cabinetelor dentare care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate este redus, 241 de cabinete dintr-un  total de 548.

În ceea ce privește Cabinetele de Medicină dentară școlară și studenţești,  situația este următoarea: din cele 23 cabinete existente în școli, doar 19 sunt funcționale, cu un număr de 26 medici angajați și 13 asistente medicale. În campusul universitar “Tudor Vladimirescu” funcționează trei cabinete dentare cu șase medici dentiști. Dotările existente în aceste cabinete erau depășite fizic și moral, datând din anul 1949.

Este meritul Colegiului Medicilor Dentiști Iași, prin Președintele, Prof. Univ. Dr. Norina Forna, să convingă Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Iași de necesitatea achiziționării a 19 unituri dentare noi și sterilizatoare, urmând ca într-o etapă ulterioară  să fie modernizate alte 4 cabinete. Totodată, la aceasta dezbatere  a fost discutată și necesitatea înființării a 7 cabinete dentare în școlile cu un număr de peste 1000 de copii, precum și înlocuirea instrumentarului existent care are un grad avansat de uzură.

În concluzie, considerăm că această Ediție Jubiliară, a X-a, a Caravanei Profilaxiei reprezintă un succes real al promovării și conștientizării asupra necesității îmbunătățirii stării de sănătate orală, în corelație și cu campania din 2018 a Organizației Mondiale a Sănătății intitulată “Think Mouth, Think Health”, totalizând un număr de peste 40.000 de persoane care au beneficiat de consultații privind sănătatea orală pe parcursul celor 10 ediții ale Caravanei Profilaxiei și a unui  număr de 200.000 de produse de igienă orală distribuite gratuit.

 

 sursa comunicat de presă organizator

 

 

 

            Asociația Dentară Română pentru Educație (ADRE), în parteneriat cu Colegiul Medicilor Dentiști Iași și în colaborare cu  Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Facultatea de Medicină Dentară, Societatea Studenților Stomatologi din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași, Prefectura Județului Iași, organizează, sub coordonarea Prof. Univ. Dr. Norina Forna

A X-a Ediţie a Caravanei Profilaxiei – Ediţie Jubiliară cu titlul: Trecut, prezent, viitor în  Medicina Dentară contemporană – programe de profilaxie

Evenimentul este unul important în peisajul comunităţii urbane si rurale  şi de tradiţie în acest teritoriu, realizând evaluarea gradului de sanogenitate orală, în deplină conexiune cu starea generală a pacientului.

Conferinţa de presă din data de 9 noiembrie 2018, ora 12.00, va avea loc in Sala Mare a  Primăriei Iaşi, având ca scop prezentarea rezultatelor Caravanei Profilaxiei din ediţiile anterioare, precum şi a nivelului stării de sănătate orală a populaţiei din Iaşi, prezentând rezultatele comparative ale nivelului de sanogenitate din zona Moldovei precum şi măsuri de îmbunătăţire a stării de sănătate prin reabilitare orală şi generală.

Totodată este un prilej fericit ca prin proiectul „ Med _DentAntreprenor” inițiat de Colegiul Medicilor Dentiști Iași, in parteneriat cu băncile: Banca Romana de Dezvoltare, Banca Transilvania și compania de consultanta Truman, sa putem oferi tinerilor medici absolvenți din 2018 cu certificat de libera practica,  care sunt beneficiarii direcți, posibilitatea înființării de cabinete dentare atât in mediul urban, cit si in mediul rural.

Un segment special este reprezentat de noua ipostază a Medicinii Dentare școlare și studențești, revigorată prin participarea directă a Departamentului de Asistență Socială din cadrul Primăriei Iași prin noile dotări oferite.

Asociaţia Dentară Română pentru Educație, principalul organizator al acestui eveniment, va oferi consultații de specialitate, evaluarea sănătății orale pe baza chestionarelor, precum si tratamente gratuite din sfera stomatologică și implanto-protetică, care vor îmbunătăți starea de sănătate orală și generală, cu aportul Facultății de Medicină Dentară, a Societății Studenților Stomatologi și a Societății Romane de Reabilitare Orală.

Manifestarea ajunsă la Ediția jubiliară, a X-a,  evaluează și impactul pe care acest eveniment l-a avut în rândul populației, eveniment care vizează reabilitarea sistemului stomatognat axat pe profilaxia terțiară a adultului.

Pe parcursul celor 10 ani de derulare a Caravanei Profilaxiei peste 35,000 de persoane au beneficiat de consultații gratuite și de peste 180,000 de produse de igiena orală; în egală măsură, peste 1000 de cazuri sociale au beneficiat de tratamente susţinute de Facultatea de Medicină Dentară prin intermediul Fundației „Grigore T. Popa”.

Ne dorim ca procentele întâlnite de leziuni odontale (64.7%-în 2017), boală parodontală (44.3% - în 2017), edentații (27.1% - în 2017), întinse (22.2% în 2017) şi totale (9.1% în 2017 ), precum si alte afecţiuni sau complicaţii (26.1% - în 2017) să le găsim în această ediție mult mai reduse faţă de cele anterioare, înregistrând reale progrese în informarea și inițierea utilizării corecte a produselor de igienă orală în Iași.

 Un proiect generos a constat într-un număr  de peste 1500 implante aplicate gratis populației cu edentații si complicații ale acestora.

Caravana  Profilaxiei va avea loc vineri, 9 Noiembrie 2018,  începând cu ora 09.00 şi până la orele 17.00, oferindu-se consultații gratuite, produse de igienă orală gratuite, precum şi broșuri informative despre igiena orală în punctele special amenajate din Parcul Teatrului Național, Tătărași - Esplanada Oancea, Alexandru cel Bun - Piața Voievozilor și Parcul Podu Roș.

În plus față de edițiile precente, anul acesta Caravana Profilaxiei  se va  deplasa și în puncte de lucru din zona rurală, la sediul cabinetelor de Medicină Dentară din comunele Bălțaţi, Popeşti și  Scobinți.

Colaborarea cu firmele de specialitate ce susțin în mod notabil Caravana Profilaxiei prin produsele de igiena orală de ultimă oră conduce la un real succes al manifestării, cu beneficii semnificative pentru populația Iașului și a județului.

„Cele mai multe afecțiuni orale pot fi prevenite, cu reducerea nivelului de expunere la factorii majori de risc şi promovarea unui stil de viaţă sănătos. Factorii socio-comportamentali şi de mediu au un rol semnificativ în bolile orale, ceea ce poate fi modificat prin programele de promovare a comportamentelor sănătoase şi de menţine a unei stări de igienă orală corespunzătoare, prin conştientizarea populaţiei” (Raportul naţional de sănătate orală la copii şi tineri 2012 – http://insp.gov.ro).

 

comunicat de presă

Prof. Univ. Dr. Norina Forna

Preşedinte Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi

Vicepreşedinte Colegiul Medicilor Dentişti România

Preşedinte ADRE

 

 “Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie” (ADRE), în parteneriat cu Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi, Facultatea de Medicină Dentară şi Societatea Studenţilor Stomatologi din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, organizează, sub coordonarea Prof.Univ.Dr. Norina Forna, Ediţia a VIII-a a Caravanei Profilaxiei cu titlul Prevenţia afecţiunilor stomatologice.Trecut, prezent, viitor.

Evenimentul este unul important în peisajul comunităţii ieşene şi de tradiţie în acest teritoriu, realizând evaluarea gradului de sanogenitate orală, în deplină conexiune cu starea generală a pacientului.

Conferinţa de presă din data de 24 mai, ora 13.00, va avea loc în Sala de Conferinţe a Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T.Popa” Iaşi având ca scop punctarea rezultatelor Caravanei Profilaxiei din ediţiile anterioare, precum şi a nivelului stării de sănătate orală a populaţiei din Iaşi, screeningul comparativ al nivelului de sanogenitate din zona Moldovei precum şi măsuri de îmbunătăţire a stării de sănătate prin reabilitare generală şi orală.

Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie, organizatorul al acestui eveniment, în parteneriat cu Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi, va oferi multiple servicii de specialitate şi viitoare tratamente gratuite din sfera stomatologică şi implanto-protetică, ce vor îmbunătăţi starea de sănătate orală şi generală.

Manifestarea reprezintă un clişeu de urmărire a analizei SWOT de-a lungul anilor şi  evaluaeaza impactul pe care acest eveniment l-a avut în rândul populaţiei, concentrându-se pe profilaxia tertiară a adultului, capitol foarte important al reabilitării orale complexe.

 

Pe parcursul celor 8 ani de derulare a Caravanei Profilaxiei peste 25,000 de persoane au beneficiat de consultaţii gratuite şi de peste 120,000 de produse de igiena orală.

 

Ediţia a IX-a  trebuie să ofere procente mai reduse de boală parodontală, edentaţii şi alte afecţiuni sau complicaţii, faţă de datele regăsite în ediţiile anterioare, un rol primordial jucându-l educaţia sanitară a acestor pacienţi.

 

Caravana Profilaxiei va avea loc începând cu ora 08.00 şi până la orele 20.00 oferind consultaţii, produse şi broşuri informative despre igiena orală, gratuit în punctele special amenajate de Primăria Municipiului Iaşi, în Parcul Teatrului Naţional, Tătăraşi - Esplanada Oancea, Alexandru cel Bun - Piaţa Voievozilor şi Parcul Podu Roș.

Studenţii, rezidenţii şi cadrele didactice ale facultăţii susţin cu entuziasm derularea acestui eveniment în fiecare an.

Colaborarea cu companiile de specialitate ce susţin în mod notabil Caravana Profilaxiei prin produse de igiena orală de ultimă oră conduce la un real succes al manifestării, cu beneficii semnificative pentru populaţia Iaşului.

 

sursa: comunicat de presă remis de Prof.Univ.Dr. Norina Forna, Preşedinte Colegiul Medicilor Dentişti Iaşi, Vicepreşedinte Colegiul Medicilor Dentişti România, Preşedinte ADRE, Decan Facultatea de Medicină Dentară UMF „GR.T.POPA” IAȘI

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30