Stiri Eveniment Iasi TV Life

Judetul Iasi va primi doua milioane de lei pentru drumurile judetene care au fost distruse de ploi. Banii vin din Fondul de interventie al Guvernului.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă din judeţul Iaşi a înaintat două proiecte de Hotărâri de Guvern privind pagubele apărute în urma ploilor din ultima lună.

Sistemul va fi similar cu cel care funcționează în alte state europene, explică șeful Autorității de Comunicații, Adrian Diță.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) va desfășura lunar exerciții pentru testarea și verificarea sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă.

Alunecările de teren provocate de precipitaţii în lunile octombrie şi noiembrie 2016 au izolat mai multe familii după ce un drum comunal a fost afectat aproape în întregime, iar curţile oamenilor au fost inundate.

Veste buna pentru fermierii care au avut de suferit de pe urma calamitatilor naturale. Sefii judetului au cerut celor din Guvern sa grabeasca procedurile de alocare a despagubirilor. In judetul Iasi, peste 16.000 de hectare de teren agricol au fost declarate deja calamitate.

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30