Stiri Eveniment Iasi TV Life

 

 

Municipalitatea a emis o dispoziție privind aprobarea solicitării Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) și CNTR referitoare la organizarea unor acțiuni de protest în perioada 13 – 14 februarie, între orele 10.00 și 13.00, pe strada Anastasie Panu nr. 60 (sediul Instituției Prefectului – Județul Iași).

Aplicaţia de smartphone Taxify îţi va permite să comanzi rapid un taxi de la companiile tradiţionale din Bucureşti sau să alegi un şofer independent după modelul Uber. Plata călătoriei se va face cash sau cu cardul.

Serviciile de taximetrie s-au dezvoltat puternic în România în ultimii ani, pe măsură ce au apărut o serie de aplicaţii care permit alegerea taximetriştilor de la mai multe companii tradiţionale.

Anul trecut, pe piaţa din Bucureşti şi-a făcut apariţia şi serviciul Uber, care permite călătorii cu şoferi independenţi care se alătură acestui program.

Pasul următor este apariţia în Bucureşti a aplicaţiei de smartphone Taxify, un serviciu care combină cele două tipuri de taximetrie existente în prezent în oraş. Astfel, Taxify va include o bază de date cu taximetriştii companiilor tradiţionale care aleg să se înscrie în program, dar şi o bază de date cu şoferi independenţi, care vor oferi călătorii după un model asemănător cu Uber.

Pe lângă opţiunile clasice legate de compania de taxi, utilizatorii aplicaţiei îşi vor putea alege maşina cu care să călătorească şi în funcţie de timpul estimat de sosire, tariful practicat şi dotările vehiculelor. Plata călătoriei se va putea face cash sau cu cardul bancar, iar aplicaţia este disponibilă pe platformele Android şi iPhone.

Taxify operează deja în România sub forma unui experiment în comuna clujeană Floreşti, însă data lansării în Bucureşti nu este cunoscută pentru moment. Aplicaţia a fost lansată în Estonia în 2013 şi până în prezent s-a extins în aproape toate ţările din regiune, inclusiv Cehia, Finlanda, Georgia, Letonia, Lituania, Serbia şi Olanda, dar şi în Mexic.

Sursa: automarket.ro

Arhiva Iasi TV Life

« February 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28