Stiri Eveniment Iasi TV Life

Stiri Eveniment Iasi TV Life

O bază militară din România, unde militarii noştri au făcut exerciţii alături de partenerii din NATO, vara trecută, aparţine parţial unui grup de oameni de afaceri din Siria, care sprijină regimul dictatorului Bashar al-Assad. E concluzia unui reportaj Rise Project, în care se precizează că baza respectivă - aflată pe malul Mării Negre, la 30 de kilometri de Constanţa - a ajuns în posesia sirienilor în urma unei înţelegeri ilegale, în care ar fi implicaţi un primar şi doi oameni de afaceri români.

Published in Stiri

Un român din Marea Britanie a fost condamnat marţi la cel puţin 20 de ani de închisoare după ce şi-a ucis colega de apartament, tot româncă, într-un atac „susţinut şi brutal” cu ciocanul, relatează Press Association.

O comisie a ONU a afirmat marti ca raidurile aeriene rusesti efectuate la sfarsitul lui 2017 asupra unei piete dintr-o localitate rebela din Siria, soldate cu cel putin 84 de morti, ar putea constitui o crima de razboi, scrie AFP.

Un avion rusesc cu 26 de pasageri și șase membri ai echipajului s-a prăbușit la aterizarea pe aeroportul Khmeimim din Siria. Toate cele 32 persoane aflate la bord au decedat.

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) se pregătesc ca săptămâna viitoare să scoată Bahreinul, Insulele Marshall și Santa Lucia de pe lista neagră a paradisurilor fiscale adoptată de Uniunea Europeană, la doar trei luni după ce această listă a fost elaborată și la aproximativ două luni după ce un prim lot de opt state au fost scoase de pe această listă, arată un document UE consultat de Reuters.

Published in Economic

Elevii de clasa a VIII-a au finalizat astăzi simularea națională, în vederea susținerii Evaluării Naționale, în iunie 2018.Proba scrisă la matematică s-a desfășurat în tot județul în condiții de normalitate, în intervalul orar 9.00-11.00. Toți candidații au primit subiectele în timp util.

Published in Stiri

REDUCEREA ERORILOR MEDICALE, UN PAS SPRE ÎMBUNĂTĂȚIREA SISTEMULUI DE SĂNĂTATE

INVITAȚi: dr. Ștefana Cristina DUPA - medic rezident pediatru

P1

P2

Published in EU SĂNĂTOS

Dupa ce in primele zile de primavara am avut temperaturi de iarna, de miercuri se incalzeste simtitor.

Published in Stiri

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a încasat, anul trecut, venituri de 327.176 de lei din pensii, potrivit propriei declaraţii de avere, publicată săptămâna trecută. Asta  înseamnă o pensie lunară de peste 27.000 de lei. 

Published in Economic
Page 1 of 4
Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« March 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30 31