FOTO. 150 de copii vor putea merge de astăzi la Creșa Municipală „Sfânta Cuvioasă Parascheva”

 

 

 

×

Warning

JUser: :_load: Unable to load user with ID: 75

FOTO. 150 de copii vor putea merge de astăzi la Creșa Municipală „Sfânta Cuvioasă Parascheva”

Written by  Oct 08, 2019

Primarul Mihai Chirica a participat  la slujba de sfințire a Creșei Municipale, un nou spațiu educațional și de îngrijire pentru copii creat prin refuncționalizarea, amenajarea și dotarea fostului Hotel Municipal de lângă Piața Independenței.

„Am luat o clădire aproape abandonată care, de altfel, nu prea își mai găsea utilitatea și am transformat-o în creșă, pentru că este nevoie de a asigura un număr mai mare de locuri pentru copii. A fost nevoie de un efort susținut, dar important este că am reușit să terminăm lucrările într-un timp record, iar peste 100 de familii de ieșeni își pot ști copiii în siguranță și pe mâini bune în acest nou spațiu. Am început lucrările în luna iulie și le-am finalizat în luna septembrie. Astăzi am reușit și să o sfințim și vrem ca această creșă să poarte numele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram va fi în curând, pe 14 octombrie”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Creșa Municipală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” are o suprafață totală de 890 de metri pătrați și se desfășoară pe cinci niveluri: mezanin, parter și trei etaje. La etajele inferioare sunt amenajate vestiare, spații tehnice și administrative, o spălătorie, un cabinet medical, o bucătărie și săli de mese, iar la cele superioare săli pentru grupele de copii, dormitoare și grupuri sanitare. Noua creșă are o capacitate maximă de 150 de locuri (câte două grupe a câte 25 de copii pe cele trei niveluri de vârstă: mică, mijlocie și mare) și 32 de angajați. Costurile lucrărilor de refuncționalizare și amenajare și ale dotărilor se ridică la circa 500.000 de lei.

În prezent, Direcția Creșe din subordinea municipalității ieșene gestionează 11 creșe, cu o capacitate de 39 de grupe, respectiv 975 de locuri pentru copii.

În cursul acestui an Primăria Municipiului Iași a semnat contracte de proiectare și execuție a lucrărilor de modernizare și extindere a Creșei nr. 10, contra unei sume de circa un milion de lei, fără TVA, precum și a Creșei nr. 1, contra unei sume de aproximativ 1,8 milioane de lei, fără TVA, iar în prezent lucrările sunt în desfășurare.

În altă ordine de idei, Primăria Municipiului Iași organizează în această perioadă o licitație pentru contractarea serviciilor de proiectare a cinci noi creșe. Licitația are o prevedere bugetară de 378.151,26 lei, fără TVA (450.000 lei, cu TVA), iar firmele interesate pot depune oferte până miercuri, 16 octombrie, ora 15.00. Firma câștigătoare va avea la dispoziție trei luni pentru a livra un proiect tip, modular, structurat pe module de patru, șase și opt săli de grupă, în funcție de suprafața de teren disponibilă, precum și alte studii și avize. Creșele vor fi proiectate și apoi construite pe amplasamente libere aflate pe bulevardul Tudor Vladimirescu, șoseaua Iași - Voinești, strada Stindardului și, respectiv, două pe strada George Emil Palade.

 

 

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« October 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31