Camera Deputaților și Senatul se reunesc într-o ședință solemnă, la Iași. Evenimentul, intitulat “Pe urmele istoriei întru cinstirea ei”, va avea loc pe data de 1 Decembrie 2018.

Camera Deputaților și Senatul se reunesc într-o ședință solemnă, la Iași. Evenimentul, intitulat “Pe urmele istoriei întru cinstirea ei”, va avea loc pe data de 1 Decembrie 2018.

Written by  Oct 18, 2018

Între 1916 - 1918 Iașiul a fost colacul de salvare atât pentru autoritățile vremii, cât și pentru armată și o parte consistentă a populației din sudul țării. Iașiul a fost, până în noiembrie 1918, reședința Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, locul în care și-au

desfășurat activitatea instituții precum cea a Guvernului, a Parlamentului sau a Băncii Naționale. La Iași au avut loc și dezbaterile parlamentare privind revizuirea Constituției cu scopul înfăptuirii reformelor agrare și electorale. Acea perioadă a fost însă marcată și de numeroase greutăți, de la supraaglomerare, la criză alimentară și epidemii.
Toate acestea reprezintă momente definitorii pentru istoria noastră, a ieșenilor. Sunt momente ce trebuie comemorate așa cum se cuvine.
Din acest considerent grupul parlamentar al PSD Iași a făcut demersuri pe lângă Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților pentru ca Ședința solemnă a camerelor reunite ale Parlamentului României să se desfășoare la Iași, pe data de 1 Decembrie 2018. Așa cum este și normal.
Desfășurarea ședinței camerelor reunite la Iași este un act firesc. Este un eveniment care cinstește rolul pe care urbea noastră l-a jucat în istoria zbuciumată a acestui neam.
Reușita organizării evenimentului la Iași este rezultatul unei munci în echipă.  Considerăm faptul că titlul de Oraș al Marii Uniri nu aduce cu sine doar laurii ci și răspunderea.
În calitate de parlamentari avem datoria de a-i reprezenta cu cinste pe cei care ne-au ales. Cu atât mai mult în Anul Centenar. Și, deși un eveniment cu valoare simbolică, această ședință este o recunoaștere la nivel național a ceea ce a însemnat, pentru Iași, povara statutului de capitală de război.

Grupul parlamentar al PSD Iași

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30