ȚINUTURILE JOASE- premieră în stagiunea 2018-2019 a Naționalului ieșean

ȚINUTURILE JOASE- premieră în stagiunea 2018-2019 a Naționalului ieșean

Written by  Oct 11, 2018

Teatrul Național Iași anunță cea dintâi premieră a stagiunii 2018-2019, eveniment care va avea loc pe 13,14 octombrie, de la ora 19:00, la Teatru³:

ȚINUTURILE JOASE

Un eveniment teatral produs în parteneriat cu Centrul Cultural German Iași și Goethe Institut.

Adaptare de Mihaela Panainte după Herta Mȕller

Regia: Mihaela Panainte

Scenografia: Dan Istrate

Coregrafia: Oana Sandu

Distribuția: Mălina Lazăr, Ștefania Sandu, Horia Veriveș, Ionuț Cornilă, Andrei Grigore Sava,

Radu Homiceanu, Alexandru Gușă, Sara Tayari, Marian Alexandru Chiculiță, Bogdan George Ionescu (percuție)

  durata: 1h 10'  

„Un proiect de echipă, un proiect viu", cum l-a numit Mihaela Panainte, care a adus împreună actori ai Naționalului ieșean și studenți la Actorie ai Universității Naționale de Artă „George Enescu" Iași, anul II – clasa profesor Emil Coșeru și anul III – clasa profesor Octavian Jighirgiu).

 

Despre  spectacolul lucrat la Teatru³, Mihaela Panainte mărturisește:   

„Lectura volumului de povestiri Ținuturile joase de Herta Müller mi-a adâncit convingerea fermă că primul semn al desprinderii brutale de copilărie, de un spațiu pur al existenței noastre, apare atunci când ființa noastră se izbește de cruzimea celor din jur. 

Satul – Lumea,  privit prin ochii copilului povestitor,  este macinat de tensiuni, tristețe și moarte. Naratoarea, aflată la vârsta inocenței, plonjează în acest bastion al cruzimii, printre obiecte, gânduri, amintiri, gesturi, mărturii, dispariții, priviri, spaime și închipuiri,

revelându-i-se, astfel, lumea adulților, impregnată de fiorul morții.

Scufundarea în acest univers reprezintă un drum inițiatic printre vise, așteptări și temeri continue, unde granița dintre realitate și imaginar dispare.  Ascuțimea percepțiilor copilei o forțează pe aceasta să descopere sufletele pustiite ale locuitorilor tărâmului de jos și, drept urmare, să conștientizeze necesitatea unui refugiu într-o lume plăsmuită. Asta e singura formă de revoltă care o ajută să reziste și să supraviețuiască coșmarului realității. 

Problematica memoriei, identității, absenței, efemerității, discontinuității, timpului, ambiguității, oniricului mă preocupă în mod obsesiv în toate spectacolele mele. Aceste teme se vor regăsi și în acest spectacol, montat de mine la Teatrul Național Iași, unde am avut șansa să întâlnesc o echipă excepțională." (Mihaela Panainte)

 

Dan Istrate, scenograful spectacolului, despre conceptul spațial propus pe scena Teatrului³:

„Principiul oglindirii perceput ca fenomen fizic dar și ca fenomen educațional, stă la baza conceptului spațial propus  pentru regia premierei Ținuturile joase de Herta Müller. Imaginea oglindită este una dintre iluziile optice rar conștientizate în cotidian. Așa cum arată E.H. Gombrich, în studiul său „Artă și iluzie", imaginea reflectată suferă transformări  care, uneori, le realizăm doar prin experiment. Copilăria este starea de grație în care ni se formează propria oglindă. Amintirea copilăriei este starea de grație, în care ne căutăm în reflexie, în încercarea timidă și esențială, de a ne înțelege."

 

Următoarea reprezentație este programată pe 25 octombrie, ora 19:00, Teatru³.

Biletele se achiziționează de la Agenția Teatrală (0232 255999) și de pe eventim.ro.

 

sursa comunicat Teatrul Naţional Iaşi 

Oana Daian PR Teatrul Naţional Iaşi,Departament Marketing, 0722 821786

www.teatrulnationaliasi.ro

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« October 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 31