O studenta a omorat un pensionar pe trecerea de pietoni

O studenta a omorat un pensionar pe trecerea de pietoni

Written by  Sep 20, 2018

O studentă la medicină a omorât un pensionar chiar pe trecerea de pietoni din faţa postului de poliţie Leţcani. Accidentul mor­tal a avut loc ieri, în jurul orei 13.30, atunci când o tânără în vârstă de 27 de ani, care se afla la volanul unui autoturism Ford şi circula către Iaşi, nu a fost atentă şi, nereducând viteza, a lovit un pensionar care se afla în traversarea străzii.

Bărbatul, care se afla pe trecerea de pietoni, avea vârsta de 74 de ani. Acesta a fost practic acroşat cu oglinda din dreapta şoferiţei, fiind izbit pu­ternic de asfalt din cauza vitezei maşinii. Tânăra a mai parcurs aproximativ 50 de metri după impact, apoi s-a oprit.

Trecătorii au sunat la numărul 112, şi o am­bulanţă SAJ a mers la faţa locului încercând să resusciteze victima, însă cadrele medicale nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă.

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că în localitatea Leţcani a avut loc un accident rutier în care şi-a pierdut viaţa un pieton care se afla în traversarea regulamentară a străzii. În acest caz a fost deschis un dosar penal, şi sunt continuate cercetările“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

 

sursa: ziaruldeiasi.ro

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31