Peste 1.500 de dosare au fost depuse la UMF Iasi

Peste 1.500 de dosare au fost depuse la UMF Iasi

Written by  Jul 19, 2018

În cea de-a treia zi de admitere la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi s-au depus alte câteva mii de dosare.

Surpriza se remarcă la UMF, unde numărul celor care au depus dosarele la Medicină Generală aproape s-a dublat, iar cozile de studenţi care aşteptau să îşi depună dosarele se întindeau de pe treptele Institutului de Anatomie, până înspre clădirea Facultăţii de Farmacie. 

Reprezentanţii instituţiei au precizat pentru „Ziarul de Iaşi“ că s-a prelungit programul comisiei de înscriere astfel încât fiecare dosar al celor care au stat la coadă să poată fi depus. În mod concret, la UMF, ieri, au fost depuse 301 dosare la Medicină Generală, în condiţiile în care pe 17 iulie fuseseră depuse 174, numărul total ajungând la 689 de dosare depuse, la Nutriţie şi Dietetică au fost depuse 9, la Asistenţă Medicală Generală 74, la Medicină Dentară 97, la Tehnică Dentară 32, la Farmacie 33, la Bioinginerie 27, iar la Balneofiziokinetoterapie - 47.

Până în momentul de faţă, doar la Farmacie nu au fost depuse suficiente dosare pentru acoperirea teoretică a locurilor la buget, la restul specializărilor fiind deja o concurenţă de minimum 1,7 pe loc. În total au fost depuse ieri 620 de dosare, numărul cumulat pe primele zile de admitere fiind de 1.502. 

 

Sursa:ziaruldeiasi.ro

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31