Trei migranţi indieni, depistaţi de poliţiştii de frontieră la Lupcina

Trei migranţi indieni, depistaţi de poliţiştii de frontieră la Lupcina

Written by  Jul 12, 2018

Trei cetăţeni indieni au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră suceveni, în zona Lupcina, în timp ce încercau să intre ilegal în România din Ucraina, a informat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Suceava, Ilie Poroch Seriţan.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră (SPF) Brodina – Suceava, care se aflau într-o acţiune de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale, au depistat, miercuri, pe drumul Lupcina-Nisipitu, trei persoane de origine afro-asiatică, care se deplasau pe jos, dinspre frontiera de stat către interiorul ţării.

Persoanele în cauză nu vorbeau limba română şi nu aveau asupra lor documente de identitate, motiv pentru care au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit că toţi cei în cauză sunt cetăţeni indieni, cu vârste cuprinse între 23 şi 25 de ani, şi că au trecut ilegal frontiera în România cu scopul final de a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.

Se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a se lua măsuri legale ce se impun în astfel de cazuri.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30