Ziua Transportatorului, sărbătorită de CTP Iași

Ziua Transportatorului, sărbătorită de CTP Iași

Written by  Jun 07, 2018

Cu această ocazie, Compania de Transport Public va organiza activități dedicate publicului larg, dar și angajaților instituției, pentru a marca importanța acestei zile în societate.

Astfel, sunteți invitați, în perioada 7-8 iunie, la acțiunile care se vor desfășura după următorul program:

? joi, 7 iunie – ora 10.00 – Acțiune de ecologizare în Rond Canta și Rond Dacia;

? vineri, 8 iunie – orele 9.00 – 13.00 – Ziua porților deschise la Depoul Gară. În cadrul activității, de la ora 11.00, actori de la Ateneul din Iași vor prezenta spectacolul pentru copii „Păcală și Tândală”, regia Andrei Ciobanu. Piesa de teatru va fi urmată de premierea Concursului de desene care, în acest an, are ca temă „120 de ani de transport electric cu tramvaiul în Iași”.

? vineri, 8 iunie – orele 16.00 – 19.00 – Flash mob susținut de către dansatorii de la „The SKY”, în stațiile: Universitate, Piața Unirii, Palatul Culturii, Podu Roș, Minerva, Moara de Foc.

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« August 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31