Şi-a modificat bordul autoturismului, pentru a ascunde țigări de contrabandă

Şi-a modificat bordul autoturismului, pentru a ascunde țigări de contrabandă

Written by  May 18, 2018

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa a descoperit 9.600 ţigarete de provenienţă R. Moldova, pe care un cetățean român încerca să le introducă în ţară, ascunse în bordul autoturismului pe care îl conducea.

În ziua de 16 mai a.c, în jurul orei 24.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa- I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetățeanul român Ștefan T., în vârstă de 31 de ani, conducând un autoturism marca Renault Megane, înmatriculat în România.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, iar echipa comună de control a descoperit ascunse într-un spațiu special amenajat, prin tăierea și sudarea bordului autoturismului, cantitatea de 9.600 ţigarete (480 de pachete), de proveniență R. Moldova.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare de 2.208 lei, sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 5.000 lei, precum și indisponibilizarea autoturismului, în valoare de 4.600 lei, în vederea confiscării.

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« September 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30