Parchetul Iaşi: Dublă sinucidere în cazul morţii directorului Bibliotecii Central Universitare Iaşi

Parchetul Iaşi: Dublă sinucidere în cazul morţii directorului Bibliotecii Central Universitare Iaşi

Written by  Dec 27, 2017

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi susţin că directorul Bibliotecii Central Universitare din Iaşi, Bogdan Petru Maleon, şi soţia sa s-au sinucis în prima zi de Crăciun, la o diferenţă de câteva ore.

"Din primele cercetări care s-au efectuat în cursul după amiezii de ieri şi în cursul dimineţii, respectiv, concluziile preliminare ale necropsiei, au fost înlăturate suspiciunile privind uciderea celor două persoane, lipsa semnelor de violenţă şi lipsa oricăror semne de autoapărare pe corpul cadavrelor astfel încât, în acest moment, concluzia la care am ajuns este că cele două persoane s-au sinucis la o diferenţă de două trei ore, decesul intervenind cu aproximativ 8 - 10 ore înainte de ora la care au fost găsite cadavrele", a declarat, marţi, Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

Astfel se contrazic primele ipoteze conform cărora a fost o crimă urmată de sinucidere.

În ziua de Crăciun, directorul Bibliotecii Central Universitare din Iaşi, Bogdan Petru Maleon, în vârstă de 41 de ani, a fost găsit spânzurat de o grindă din casă, iar soţia sa, Anda Elena, în vârstă de 38 de ani, a fost găsită zăcând fără suflare pe podeaua aceleiaşi încăperi.

Cei doi au fost găsiţi în locuinţa lor de pe strada Alistar, de o rudă care era îngrijorată că nu au ajuns la masa de Crăciun şi nici nu răspundeau la telefon.

Echipajul SMURD, sosit la faţa locului în urma sesizării făcute prin serviciul 112, nu a mai putut face nimic pentru salvarea celor doi soţi care erau morţi de mai multă vreme.

Bogdan Petru Maleon era profesor universitar la Facultatea de Istorie din cadrul UAIC. Potrivit CV-ului său, a beneficiat de numeroase de granturi de cercetare, a luat parte la conferinţe internaţionale şi naţionale, publicând zeci de articole şi volume de specialitate. În perioada 2010-2015 a fost directorul Muzeului Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, iar între 2012 şi 2016 a fost reprezentat al Facultăţii de Istorie în Senatul Universităţii.

Anda Elena Maleon a absolvit Facultatea de Istorie şi masterul de Managementul Afacerilor Mici şi Mijlocii din cadrul FEEA, din cadrul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Ea a activat în domeniul auto şi financiar, după care a devenit antreprenor şi a participat la scrierea şi implementarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă. Una dintre firmele deţinute oferă consultanţă pentru scrierea şi implementarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă, cealaltă fiind o editură. Totodată, era preşedinte al unui ONG, Asociaţia Concept, ce susţine dezvoltarea culturală şi socială a Regiunii de Nord Est.

(Sursa: Agerpres)

Last modified on Wednesday, 27 December 2017 06:45
Geo

Add comment


Security code
Refresh

Veolia

Arhiva Iasi TV Life

« July 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
            1
2 3 4 5 6 7 8
9 10 11 12 13 14 15
16 17 18 19 20 21 22
23 24 25 26 27 28 29
30 31