Absolvenții de clasa a VIII-a vor susține luni proba la română din cadrul Evaluării Naționale

Written by  Jun 19, 2017

Absolvenții de clasa a VIII-a vor susține luni prima probă, cea la Limba și literatura română (probă scrisă) din cadrul Evaluării Naționale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației Naționale.

Începând de astăzi, elevii de clasa a VIII-a vor susţine prima probă scrisă din cadrul Evaluării naţionale. În judeţul Iaşi sunt înscrişi 6.106 candidaţi, care vor susţine astăzi proba scrisă la Limba şi literatura română în 181 de centre de examen. De ase­menea, în cadrul acestor probe sunt implicaţi peste 2.500 de profesori, care fac parte din comisii, atât de corectare cât şi de supraveghere a probelor.

Elevii care vor participa astăzi la Evaluarea naţională vor trebui să fie la centrele de examinare la care sunt repartizaţi încă de la ora 8.00 dimineaţă, accesul în sălile de curs fiind posibil doar până la ora 8.30. Durata primei probe scrise din cadrul Evaluării naţionale este de două ore. Astfel, elevii au la dispoziţie intervalul orar 9.00-11.00 pentru a rezolva subiectele propuse de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Următoarea probă va avea loc miercuri, pe data de 21 iunie, elevii urmând să participe la examenul scris la Matematică. Pe data de 22 iunie se desfăşoară proba scrisă la Limba şi literatura maternă, acolo unde este cazul, iar rezultatele vor fi afişate pe data de 26 iunie, până la ora 16.

Elevii nemulţumiţi pot depune contestaţiile în ziua aflării rezultatelor, în intervalul orar 16.00-20.00, în perioada 27-29 iunie urmând ca acestea să fie rezolvate. Rezultatele finale vor fi aflate de către elevi pe data de 30 iunie.
Elevii nu au voie să aibă asupra lor nici un fel de dispozitiv electronic, ziare, reviste sau cărţi. Materialele nepermise în sala de examen vor fi introduse într-un un plic sau o pungă, împreună cu un bilet sau o etichetă pe care se notează numele şi prenumele posesorului, care va fi păstrat până după predarea lucrărilor scrise într-o sală special stabilită pentru depozitarea obiectelor personale, supravegheată de o persoană desemnată de comisia din unitatea de în­văţământ. Aceeaşi regulă se aplică şi pentru cadrele didactice care su­praveghează elevii.

(Sursa: Agerpres)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« August 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
  1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12 13
14 15 16 17 18 19 20
21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31