Sapte zboruri au fost lansate astazi de la Aeroportul Iasi. Rutele sunt operate de compania Blue Air

Sapte zboruri au fost lansate astazi de la Aeroportul Iasi. Rutele sunt operate de compania Blue Air

Written by  Jun 15, 2017

Aeroportul International Iasi si compania Blue Air au lansat astazi sapte rute directe, cu plecare din capitala Moldovei. Este vorba despre IASI-FLORENTA (din 15 iunie), IASI-GLASGOW (din 17 iunie), prima legatura a orasului nostru cu Scotia, si IASI-CONSTANTA (din 19 iunie), dupa ce la inceputul acestei luni, Blue Air a mai introdus in orarul de zbor de la Aeroportul Iasi curse directe spre TORINO si VALENCIA. De asemenea, de astazi, iesenii vor regasi in program ruta IASI-MUNCHEN si vor avea o noua posibilitate de calatorie, cu Blue Air, spre MILANO. Spre toate aceste destinatii se poate calatori de doua sau chiar trei ori pe saptamana, cu exceptia rutei Iasi-Constanta, care va fi operata, pentru inceput, in fiecare zi de luni.

               La evenimentul de lansare, organizat in incinta terminalului T3, au tinut discursuri D-nul Alexandru Anghel, Directorul Aeroportului Iasi, D-nul Tudor Constantinescu, Director Comercial al companiei Blue Air, D-nul Romeo Olteanu, Vicepresedintele Consiliului Judetean Iasi, D-nul Paul Butnariu, Presedintele Camerei de Comert si Industrie Iasi, D-nul Dan Zaharia, Senior Consultant Extind, si D-nul Alin Patru, Consultant in Turism. La final, invitatii au taiat impreuna tortul tematic si au facut fotografii.

                 „Astazi, mobilitatea facila a oamenilor este cheia progresului in orice societate, reprezinta o noua sansa pentru accelerarea dezvoltarii locale. Iar aeroporturile si companiile aeriene, cu rol de actori principali, sunt cei care fac posibil acest deziderat.  Daca in 2015, Parisul era singura destinatie deservita de Blue Air, de la Aeroportul Iasi, capitala Moldovei este, in prezent, punct de plecare spre 17 orase europene importante, gratie partenerului nostru. Introducerea celor patru rute noi de la/catre Aeroportul Iasi, precum si crearea unor noi variante de calatorie cu avionul spre destinatii care au mai fost ori sunt in continuare acoperite de noi inseamna un castig in plus pentru comunitate. Prima legatura a Iasului cu Scotia devine realitate, acesta fiind un prim pas in demersul nostru de a crea conexiuni cu tarile din nordul

Europei, pentru care exista cerere mare de mai multi ani. Legatura cu Glasgow, o adevarata zona metropolitana, este benefica pentru mediul universitar, dar si pentru turism si traficul etnic. De asemenea, iesenii isi pot face planuri de vacanta pentru Florenta si Valencia, destinatii  turistice foarte apreciate. In egala masura ne bucura faptul ca putem continua, alaturi de partenerul nostru Blue Air, planurile de conectare a regiunilor. Constanta este, in mod evident, nu doar o destinatie cu sustinere preponderent in sezonul estival, ci si un oras-port unde ajung multi investitor in orice perioada din an, iar noua ruta faciliteaza transportul acestora in zona Moldovei. Suntem foarte increzatori in parteneriatul cu compania Blue Air, iar faptul ca ruta Iasi-Constanta va fi operata intre doua baze ale acestei companii va face posibil in foarte scurt timp sa avem un produs solid si avantajos, care sa permita calatorii regulate, cu mai multe frecvente pe saptamana. De asemenea, restabilim, de astazi, legatura cu Munchen, o ruta fundamental importanta pentru mediul de afaceri, dar si pentru orizontul investitiilor straine in Iasi si Moldova, iar zborurile spre Milano si Torino completeaza lista oraselor cautate mai ales din punct de vedere etnic si turistic. In acest moment, avem o distributie echilibrata a zborurilor in Europa, dar intentia nostra este sa acoperim cat mai multe zone. Faptul ca noi rute se deschid la Iasi demonstreaza ca aeroportul nostru este in continuare o baza solida pentru investitiile incepute, in urma cu doi ani, de partenerul nostru Blue Air. Salutam deschiderea si increderea pe care ne-o acorda de fiecare data”, a declarat conducerea Aeroportului International Iasi.

                      “Iasul a devenit, in timp, a doua cea mai importanta baza a companiei Blue Air, prin traficul de pasageri in continua crestere, prin numarul de aeronave si oferta variata de zboruri. Vorbim de 17 rute cu plecare/sosire in capitala Moldovei – 5 interne si 12 externe. In total, avem 41 de conexiuni - directe sau via Bucuresti, cu plecare de la /catre Aeroportul Iasi spre zona importante din Europa si in tara. Ne face placere sa oferim iesenilor posibilitatea de a calatori catre patru noi destinatii: Valencia, un puternic centru turistic in Spania, Glasgow, capitala Scotiei, Florenta, oras renascentist, un alt punct turistic de interes, Constanta, o legatura interna care, speram noi, va deveni un produs de succes. Din Iasi, cu Blue Air, se poate calatori si spre Milano, al doilea oras ca importanta dupa Roma, spre Munchen, al doilea oras ca forta economica in Germania, si, nu in ultimul rand, am reusit sa legam Iasul de Torino, care este a doua baza importanta, la nivel european, a companiei Blue Air. Colaborarea excelenta cu Aeroporul Iasi ne determina sa continuam investitiile aici”, a declarat Tudor Constantinescu, Director Comercial Blue Air.

                     „Ne bucura faptul ca Aeroportul Iasi se mentine pe un trend ascendent in ceea ce priveste evolutia traficului de pasageri, oferindu-le iesenilor mai multe posibilitati de a calatori mai des si mai sigur atat in tara, cat si in strainatate, in centre economice importante sau zone de mare atractie turistica. Speram, totodata, sa se faca demersuri inclusiv pentru crearea unor legaturi intre orasul Iasi si Republica Moldova si Ucraina, pentru a depasi estimarea de 1.200.000 de pasageri, pentru a consolida pozitia Iasului in regiune. De asemenea, ne dorim ca pana in 2020 sa finalizam noul plan de dezvoltare a Aeroportului Iasi – zona cargo, unirea celor doua terminale existente si construirea unui terminal nou T4, care sa sustina fluxul de pasageri.

Nu in ultimul rand, dorim sa construim unitatea de mentenanta a aeronavelor, proiect major ce poate aduce noi investitori la Iasi”, a declarat Romeo Olteanu, Vicepresedintele Consiliului Judetean Iasi.

                    „Aeroportul International Iasi este principalul pol de dezvoltare a intregii regiuni, fiind rezultatul stradaniei celor care conduc aceasta institutie, a intregii echipe. Din anul 2000, mediul de afaceri iesean sustine constant dezvoltarea Aeroportului care, prin infrastructura de care dispune, poate atrage mai usor companiile, fiind totodata poarta de intrare in zona a investitorilor. Doresc sa propun conducerii aeroportului sa ia in considerare posibilitatea realizarii unor legaturi cu sud-vestul tarii, prin Craiova si Sibiu, care au potential insemnat de dezvoltare”, a declarat Paul Butnariu, Presedintele Camerei de Comert si Industrie Iasi.

             

              Biletele de avion spre noile destinatii sunt disponibile la preturi incepand de la 19,99 euro (Florenta, Milano, Torino), 31, 99 euro (Glasgow), 36,95 euro (Munchen si Valencia) si 89,99 lei (Constanta), preturi pe segment de zbor, TVA si taxe incluse, locuri limitate. Rezervarile se pot face pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la agentiile partenere.

             Reamintim cele 17 rute operate de compania Blue Air, de la Aeroportul Iasi: PARIS (Beauvais), LONDRA (Luton), ROMA (Fiumicino), BARCELONA, BRUXELLES, KOLN (Bonn), TORINO, VALENCIA, GLASGOW (din 17 iunie), MUNCHEN (din 15 iunie), FLORENTA (din 15 iunie) si MILANO-Bergamo (din 15 iunie), respectiv BUCURESTI, CLUJ-NAPOCA, TIMISOARA, ORADEA (via Bucuresti) si CONSTANTA (din 19 iunie).

              Numarul total al rutelor operabile de pe Aeroportul Iasi a ajuns la 24, din care 19 sunt internationale, iar cinci interne.

 

ORARUL zborurilor noi operate de Blue Air (15 iunie 2017 – 28 octombrie 2017):

IASI – GLASGOW: marti si sambata

Iasi 21:00 - Glasgow 22:50
Glasgow 23:50 – Iasi 05:30 Iasi

IASI – FLORENTA: marti, joi si sambata

Iasi 17:00 – Florenta 18:20
Florenta 19:00 – Iasi 22:15

IASI-CONSTANTA: luni 

Iasi 10:00 – Constanta 10:45 Constanta 11:15 - Iasi 12:00  

IASI-MUNCHEN: marti, joi si duminica

Iasi  17:40 Iasi – Munchen 18:45

Munchen 19:30 – Iasi 22:30

IASI – MILANO (Bergamo): marti, joi, sambata

Iasi 10:30 - 12:00 Milano Bergamo
Milano Bergamo 12:45 - 16:15 Iasi

IASI  – VALENCIA : miercurea si duminica

Miercuri                                               Duminica
Iasi 20:00 - Valencia 23:00                Iasi 07:15 - Valencia 10:15
 Valencia 23:55 - Iasi 04:45               Valencia 11:00 – Iasi 15:45

 

IASI – TORINO: marti si sambata

Marti                                                     Sambata

Iasi 10:55 – Torino 12:35                  Iasi 06:45 – Torino 08:25

Torino 06:45 – Iasi 10:10                  Torino 09:25 – Iasi 12:35

 

www.aeroport.ro

https://www.facebook.com/IASIairport/

 

www.blueairweb.com

https://www.facebook.com/BlueAirSmartFlying/

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30 31