Economic - Results from #2884

 

 

Economic

Economic (2929)

Statul va ceda pachetul majoritar al CFR Marfă prin negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, etapă urmată de licitaţie cu ofertă în plic, unde garanţia de participare va fi echivalentul în lei a 10 milioane euro, reprezentând 17% din valoarea nominală a acţiunilor deţinute de stat.

Fostul ministru al Economiei Adriean Videanu susţine că, doar datorită guvernelor PDL, Complexul Energetic Oltenia se află pe profit, că Victor Ponta nu are nici cel mai mic merit în performanţa înregistrată de complex, iar profitul ar fi fost mai mare dacă Ponta nu l-ar fi "căpuşat".

Veniturile companiei americane Yahoo au crescut în trimestrul al patrulea al anului trecut pentru prima dată în ultimii patru ani, la 1,35 miliarde de dolari, în timp ce pentru întregul an au stagnat la 4,98 miliarde de dolari.

Zilele acestea în Las Vegas se desfăşoară Consumer Electronics Show (CES) cel mai mare târg internaţional de IT din lume. Camere foto de ultimă generaţie, televizoare, procesoare mobile ultra rapide, notebook-uri şi nu în ultimul rând smartphone-uri cu multe funcţii noi sunt doar câteva din " bijuteriile" expoziţiei. Cu această ocazie la Las Vegas a fost lansat şi smartphone-ul cu cel mai mare ecran din lume.

Autoritatea americană de reglementare în domeniul medicamentului şi alimentaţiei, Food and Drug Administration (FDA) a derulat o inspecţie la Antibiotice Iaşi în perioada 14-22 ianuarie 2013, procedeu obligatoriu pentru producătorii ce livrează medicamente pe piaţa americană.

Judecătoria sectorului 1 şi, respectiv, Judecătoria Buftea au admis  cererile de încuviinţare a executării silite înaintate de Raiffeisen Bank pe numele lui Dinu Patriciu. Deciziile, primele de acest tip, ar putea fi doar începutul unui lung şir având în vedere că miliardarul pare să aibă probleme asemănătoare cu încă cel puţin trei bănci din România.

În loc de reforme şi restructurări în sectorul public, Guvernul vine cu taxe noi şi în creşetere, care vor afecta sectorul privat, pentru a finanţa majorări de salarii şi pensii.

Două exemplare ale SUV-ului autohton Dacia Duster cu câteva dotări preluate de pe modele noi Dacia au fost fotografiate în Vatra Dornei.
Două exemplare Dacia Duster cu câteva dotări preluate de pe ultimele modele ale producătorului autohton au fost surprinse recent în teste la Vatra Dornei. Credem că aceste dotări se vor regăsi pe faceliftul lui Dacia Duster, care este posibil să apară chiar la Salonul Auto Geneva 2013.

Directorul general Automobile Dacia, Jerome Olive, a cerut dublarea valorii timbrului de mediu pentru automobilele Euro 3 şi Euro 4 pentru a evita o creştere masivă a înmatriculărilor de maşini second-hand şi o scădere a vânzărilor de autoturisme noi, în condiţiile în care piaţa de maşini noi din România a înregistrat o reducere importantă în 2012.

Comisia Europeană a anunțat un pachet ambițios de măsuri vizând crearea de stații de combustibili alternativi în întreaga Europă, cu standarde comune de proiectare și utilizare.

Arhiva Iasi TV Life

« February 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28