Displaying items by tag: camera

Între 1916 - 1918 Iașiul a fost colacul de salvare atât pentru autoritățile vremii, cât și pentru armată și o parte consistentă a populației din sudul țării. Iașiul a fost, până în noiembrie 1918, reședința Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, locul în care și-au

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a publicat lista firmelor din Iaşi care s-au clasat în Topul Naţional al Firmelor. Acest clasament este realizat pe baza unei metodologii complexe şi unitare la nivel naţional. Topul Naţional al Firmelor este organizat de către Camera de Comerţ şi Industrie a României, în baza clasamentelor furnizate de Camerele de Comerţ şi Industrie Judeţene.

Camera de Comerţ a publicat, pe site-ul propriu, ediţia actualizată a „Breviarului Economic al Judeţului Iaşi”, o radiografie a firmelor locale realizată pe baza datelor financiare anuale raportate de societăţile comerciale ieşene. Structurat pe domenii de activitate şi ilustrat cu grafice sugestive, Breviarul oferă atât o imagine la zi a societăţilor comerciale, cât  şi tendinţa de dezvoltare pe ultimii 10 ani, oferind o privire retrospectivă începând cu anul 2008, anul premergător crizei economice.

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi organizează serii noi cursuri autorizate ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări):

 

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi invită operatorii economici să participe la o sesiune de informare axată pe teme de actualitate, legate forţa de muncă şi relaţiile de muncă, din perspectiva noutăţilor Codului muncii şi a modificărilor aflate în lucru, pe de o parte, precum şi pe instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie.

 

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi a publicat rezultatele evaluării performanţelor  economice ale firmelor din judeţ, concretizate în cel mai obiectiv, complex şi elocvent clasament anual al comunităţii de afaceri locale - Topul Firmelor din Judeţul Iaşi (disponibil pe www.cciasi.ro, secţiunea Topul Firmelor). Clasamentul a fost realizat după o metodologie unitară la nivelul Sistemului Camerelor de Comerţ din România, în conformitate cu prevederile Legii nr. 335/2007 a Camerelor de Comerţ şi Industrie. Clasamentul a avut la bază datele de bilanţ pentru anul 2017 depuse în termenul legal şi a urmărit 5 indicatori de performanţă: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi organizează seminarul cu tema „Noutăţile fiscale ale anului 2018”, seminar care va avea loc în data de 8 iunie, la sediul Camerei.

Lectorul seminarului va fi binecunoscutul consultant fiscal Adrian Benţa, membru al Camerei Consultanţilor Fiscali şi al Camerei Auditorilor Financiari, un profesionist recunoscut cu experienţă de peste 15 ani în contabilitate şi fiscalitate, autor şi co-autor de lucrări şi cărţi de specialitate fiscală, articole în domeniul financiar-contabil şi fiscal.

Seminarul va avea o durată de 5 ore şi va aborda următoarele teme principale: procedurile fiscale privind impozitarea şi asigurările sociale în anul 2018; TVA-ul; impozitul pe profit; impozitul pe venitul microîntreprinderii; concediile medicale; procedurile privind protecţia datelor personale (analizate într-o formă mercantilă şi pragmatică pentru departamentele de contabilitate).

„Seminarul va avea un caracter interactiv, iar consultantul fiscal Adrian Benţa va aborda inclusiv speţe concrete propuse de către participanţi, motiv pentru care încurajăm participanţii să transmită în avans propriile întrebări prin intermediului Formularului de înscriere. Seminarul se adresează managerilor şi specialiştilor în fiscalitate şi contabilitate, care activează în firme din toate domeniile de activitate.a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

Participarea la acest seminar interactiv este posibilă exclusiv pe bază de înscriere prealabilă. Doritorii sunt îndemnaţi să se înscrie din timp întrucât, pentru a păstra caracterul interactiv al seminarului, locurile sunt limitate.

 

Mai multe detalii şi Formularul de înscriere: www.cciasi.ro.

 

 

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

 

A fost membru al Junimii si s-a angajeaza in politica de partea Partidului Liberal. A fost ales deputat de Iasi si a ocupat si functia de vicepresedinte al Camerei Deputatilor. In cadrul proiectului "365 pentru Iasi", astazi vorbim despre Constantin Dimitrescu - Iasi.

Pe 27 martie a.c., între orele 9.00-16.00, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, se va desfăşura Conferinţa IAŞI E-COMMERCE, un eveniment complex dedicat comerţului electronic.

 

„Conferinţa se adresează persoanelor care doresc să iniţieze sau să dezvolte magazine online, să cunoască cele mai recente tendinţe în domeniu, să identifice noi furnizori şi să dobândească metode eficiente de atragere a clienţilor.” a declarat Mihail Bîrsan, managerul Agenţiei MB Event, organizatorul conferinţei.

 

La eveniment au fost invitaţi să participe, în calitate de speakeri, reprezentanţi ai companiilor şi agenţiilor din domeniu, care vor împărtăşi strategii e-commerce de succes antreprenorilor şi deţinătorilor de magazine online. Printre speakeri se regăsesc: George Râşchitor – General Manager Sinaps Marketing, Cosmin Daraban – CEO SilkWEB & CEO Gomag, Bogdan Trandafir – CEO & Founder Business Development Partners, Sorin Mihai Nistor – Manager Comercial DHL România, Ciprian Dron – CEO Unity Group, George Pascaru – Team Leader Canopyst Iaşi, Andrei Răzvan Zvorişteanu – CEO Promer Group, Corneliu Miron – CEO Pretty Smile.

 

Agenda evenimentului cuprinde trei secţiuni: „E-commerce Trends”, „E-commerce Platforms” şi „E-commerce Services”, iar participanţii vor putea participa la sesiuni active de business networking. În cadrul evenimentului, antreprenorii vor beneficia de: oportunităţi de dezvoltare pentru magazine online, trenduri şi informaţii recente despre comerţul electronic, exemple practice expuse în cadrul workshop-urilor, parteneri importanţi pentru a crește afacerea online, soluţii pentru specialişti şi profesionişti în e-commerce.

 

„Este un eveniment axat pe subiecte de actualitate, care trebuie să capteze atenţia din ce în ce mai multor antreprenori, din toate domeniile de activitate. Recomand tuturor celor care au în plan sau vor să ştie ce presupune dezvoltarea afacerii în mediul online să participe la acest eveniment, sprijinit şi găzduit de Camera de Comerţ, organizat de către unul dintre membrii noştri, Agenţia MB Event, cu participarea unui alt membru al Camerei, DHL România şi a altor opt speakeri cu experienţă în acest sens, care au urmat sau chiar anticipat tendinţa pieţei.” a declarat Sorin Gheorghiu, director în cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi.

 

Detalii şi înscrieri - www.mbevent.ro, This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau 0748.247737.

 

 

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31