De ce creşterea economica nu se vede în creşterea puterii de cumpărare: Unu din doi angajaţi români vine cu pachet de acasă pentru masa de prânz

Written by  Oct 17, 2017

Jumătate dintre angajaţii ro­mâni vin cu pachet de acasă pentru masa de prânz, în timp ce 10% iau prânzul la restaurant sau la can­tină, arată rezultatele unui studiu realizat de compania de consul­tanţă GEA Startegy Consulting şi prezentat de emitentul de tichete de masă Edenred.

De asemenea, 40% dintre salariaţi îşi comandă produse de catering sau de tip fast-food ori îşi cumpără alimente din magazine de proximitate.

„În foarte multe companii din România masa de prânz nu este inclusă în programul de lucru, iar rezultatele studiului mai arată că 56% dintre angajaţii români alocă mai puţin de 30 de minute pentru pauza de masă, cu mult sub media europeană. Impactul asupra sănă­tăţii şi productivităţii angajaţilor al acestui obicei zilnic este foarte mare”, a spus Dana Sîntejudean, CEO al Edenred România, cea mai mare companie emitentă de tichete de masă, în cadrul unui eveniment organizat ieri de companie în Bucureşti. Edenred a iniţiat anul acesta un proiect la care au participat 20 de manageri de top din companiile locale care, timp de o săptămână, au luat masa de prânz împreună cu colegii lor.

(Sursa: ZF.ro)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2017 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30