Scad chiriile ANL

 

 

Scad chiriile ANL

Written by  May 22, 2017

Măsura vine ca urmare a unei hotărâri de guvern în acest sens. Primăria Iaşi a oferit câteva exemple de modificări de chirie, în funcţie de indicatorii din decizia Executivului.

Ieşenii care locuiesc în blocuri ANL vor achita chirii mai mici. Hotărârea Guvernului privind limitarea cuantumului chiriilor în funcţie de mai mulţi indicatori (venituri, cheltuieli de administrare, coeficentul spe­cific localităţii etc.) a fost publicată în Monitorul Oficial. Primăria Iaşi a oferit câteva exemple de reduceri, ca urmare a acestei hotărâri. Astfel, în cazul unui chiriaş care locuieşte într-un apartament cu o cameră, chiria va scădea cu 27,35% (de la 234 lei la 170 lei), dacă are vârsta de peste 35 ani, şi cu 17,44% (de la 172 lei la 142 lei), dacă are o vârstă de sub 35 de ani. Pentru două camere, în aceleaşi condiţii, chiria va fi redusă cu 30,28% (de la 360 lei la 251 lei) şi, respectiv 21,97% (de la 264 lei la 206 lei). Nu în ultimul rând, în cazul unui apartament cu trei camere, scăderea este de 31,92% (de la 520 lei la 354 lei) şi, respectiv, de 17,88% (de la 358 lei la 294 lei).

„Pentru actualizarea anua­lă a cuantumului chiriei, până la data de 31 ianuarie a fie­cărui an, titularii contractelor de închiriere au obligaţia să de­pună, la sediul Direcţiei Fond Locativ, documentele din care să rezulte veniturile brute pe membru de familie realizate în ultimele 12 luni“, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al mu­nicipalităţii, Sebastian Buraga. Potrivit noilor reglementări, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară, atunci chiria va fi stabilită la maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni. În situaţia în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară, dar nu depăşeşte 100% salariul minim brut, atunci chiria va fi de maximum 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie.
 
În cel de-al treilea caz pre­văzut în decizia Guvernului este stabilit un prag maxim de 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul pe membru de familie depăşeşte 100% din salariul minim brut pe ţară, dar nu mai mult de 5.000 lei.
 
 

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« June 2019 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30