Șoferii care exagerează cu claxonul și îi înjură pe agenți, trimiși la psihoterapeut

Șoferii care exagerează cu claxonul și îi înjură pe agenți, trimiși la psihoterapeut

Written by  Dec 18, 2017

Şoferii agresivi care claxonează fără motiv şi îi insultă pe poliţişti, atunci când sunt opriţi în trafic, ar putea fi obligaţi să urmeze un curs de management al furiei, după ce li se suspendă permisul.

Organizaţiile care militează pentru drepturile omului au făcut această propunere. Voluntarii cred că aşa se vor reduce cazurile de agresiune asupra agenţilor de Poliţie. Pe de altă parte, Ministerul de Interne a propus ca ultrajul să fie pedepsit cu închisoare.

Claxonatul excesiv atunci când nu e cazul, injuriile în trafic sau chiar ieşirile agresive sunt semne că şoferii nu îşi controlează prea bine furia, spun psihologii.

Diana Miron, psihoterapeut: “Autoturismul este un loc în care fiecare dintre noi ne simtitm puternici, suntem fără şefi, e un element de autoritate şi cumva ne ajută să ne pierdem cumpătul pentru că cineva ne deranjează acolo unde în mod inconştient ne simţim şefi.”

Unii şoferi se enervează şi când sunt traşi pe dreapta de poliţişti. Discuţiile ajung invariabil la ceartă şi injurii. Ca să fie evitate aceste situaţii, organizaţiile non guvernamentale cer ministerului de interne să modifice legea şi să trimită şoferii agresivi la psihoterapie, pentru managementul furiei.

Nicoleta Popescu, reprezentant Apador: “Considerăm că ar trebui să soluţionăm într-un fel sau să avem o prevedere legală prin care să îl putem obliga pe acest şofer agresiv, jignitor să urmeze anumite cursuri de management a furiei şi să încercăm astfel să rezolvăm o problemă reală fără a trece din sfera contravenţionalului a penalului. ”

Mai mult, dacă nu face cursurile, şoferului i se va suspenda permisul între 3 şi 6 luni, timp în care trebuie să demonstreze că s-a tratat.

Pe de altă parte, o sancţiune care enervează şoferii prinşi pe picior greşit, s-ar putea prescrie mai repede. Conducătorii care circulă fără rovinieta şi sunt filmaţi vor scăpa de plată amenzii, dacă nu primesc în maximum 4 luni procesul verbal de constatare. Proiectul de modificare a legii vine în sprijinul miilor de şoferi care ajung să conteste amenzile primite pentru lipsa rovinietei.

Leonard Şerban, avocat: “De cele mai multe ori perioada în care şoferii primeau acasă aceste amenzi erau de un an sau mai mult, majoritatea erau prescrise”.

Până acum amendă trebuia trimisă în maximum 6 luni de la data săvârşirii faptei. Proiectul va intra în dezbatere la Camera Deputaţilor care este şi forul decizional.

(Sursa: Stirileprotv)

Geo

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« November 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30