Numărul românilor care divorțează s-a dublat în 25 de ani. Ce destramă cuplurile

Numărul românilor care divorțează s-a dublat în 25 de ani. Ce destramă cuplurile

Sep 07, 2017

Din ce în ce mai mulţi români trecuţi de 45 de ani aleg calea divorţului şi renunţă la căsnicii şi după 20 de ani de convieţuire. Statisticile ne arată că numărul despărţirilor cu acte s-a dublat faţă de 1992.

Vorbim de aşa zisa criză a vârstei mijlocii, spun psihologii, o perioada în care atât bărbaţii cât şi femeile trec prin tot felul de schimbări, dar şi de depăşirea unei mentalităţi care consideră divorţul “ruşinos”, acum 25 de ani.

Datele ne arată că anul trecut, în România, 31.000 de cupluri căsătorite au decis să divorţeze.

Conform datelor statistice, numărul persoanelor trecute de 45 de ani care au divorţat în 2016 s-a dublat faţă de 1992. Vorbim de 7.000 de cupluri, cele mai multe căsătorite de 20 de ani.

Specialiştii în divorţuri vorbesc despre criza vârstei mijlocii. Apropierea îmbătrânirii, numeroasele încercări şi tranziţii îi determină pe cei care ajung în jurul vârstei de 40 de ani să facă un prim bilanţ mai serios al vieţii.

Cel mai afectaţi se pare că sunt bărbaţii, care se întreabă dacă tot ce au realizat până în acel moment este suficient. Mai ales pe plan profesional.

Nici femeile nu sunt ocolite de această criză - dar ele îşi reevaluează în principal relaţia. Pe de altă parte, psihologii consideră că aceste etape sunt normale şi vin odată cu maturizarea.

Angela Nuţu, psiholog: “Oamenii au început să îşi dea voie să se exprime, să îşi caute o anumită împlinire, se vorbeşte aşa de mult despre dezvoltare personală, intelectuală. Până la urmă oamenii îşi caută identitatea în moduri pe care altă dată nu le cunoşteau şi nu aveau acces la ele”.

La români, despărțirile după 20 de ani de căsnicie apar şi pe fondul dispariţiei unei cutume care consideră divorţul - în special pentru femei - “motiv de ruşine”. Acum soţiile nu mai acceptă orice fel de compromis de dragul căsniciei şi pun capăt relaţiilor dacă nu sunt fericite.

Mihaela Olaru, avocat: “Dacă până în 2012, spre exemplu, pe linia aceasta exista foarte mult scandal, aş putea să spun, divorţ cu scântei, părţile îşi duceau toate lucrurile în instanţă, acum tendinţa este mai rezervată şi lucrurile se rezolva mai elegant de multe ori”.

Problemele la divorţ apar atunci părinţii nu reuşesc să se înţeleagă cu privire la copiii. Mai ales că legislaţia română nu acceptă decât custodia comună. În 2016, 17 600 de copii au trecut printr-un divorţ.

Consilierii psihologici spun că orice despărţire după 20 de ani de căsnicie este o provocare pentru ambii parteneri, mai ales că implică foarte multe schimbări. Divorţul este una dintre principalele cauze ale depresiei la români.

După modelul american, în România au apărut firme specializate care oferă sprijin celor care trec printr-o despărţire divorţ - de la consiliere psihologică până la sprijin în relaţia cu copiii.

Gabriela Saulea, consilier pentru persoane divorţate: “Femeile au multe griji legate de problemele financiare de copii de casă. Bărbaţii imediat după divorţ se recuperează altfel, fie că se mai duc cu bărbaţii la un pahar, găsesc altceva interesant afară, dar nu vin la un program de genul asta. Însă după un an când realizează că deşi au făcut toate lucrurile astea nu li s-a îmbunătăţit viaţa, vin la un astfel de program.”

Programele durează între 6 şi 8 luni şi costă câteva sute de euro.

(Sursa: Stirileprotv)

Add comment


Security code
Refresh

Arhiva Iasi TV Life

« December 2018 »
Mon Tue Wed Thu Fri Sat Sun
          1 2
3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16
17 18 19 20 21 22 23
24 25 26 27 28 29 30
31